Inca un deces cauzat de rujeola
Inca un deces cauzat de rujeola
05 Dec, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1369
Marime text
# Pina Amet suferea de multiple afectiuni
Al doilea bebelus bolnav de rujeola a murit la sfarsitul saptamanii la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, asta dupa ce vineri, 2 noiembrie, un alt micut, din Harsova in varsta de numai noua luni a incetat din viata. Potrivit declaratiilor directorului Directiei de Sanatate Publica Judeteana, doctorul Marius Enescu, nu infectia rujeolica a fost cauza principala a decesului celor doi copii, insa este posibil ca aceasta sa le fi precipitat moartea. Se pare ca ambii sugari sufereau de multiple afectiuni, in special infectii acute ale cailor respiratorii. In ceea ce-l priveste pe micutul care a murit sambata, acesta era distrofic, anemic, el fiind internat de nenumarate ori in spital cu diagnosticul bronhopneumopatie si enterocolita. Drept urmare, DSPJ Constanta a demarat o ancheta care sa clarifice cauzele ambelor decese. In acest sens, au fost deja luate masuri de vaccinare antirujeolica a copiilor de peste sapte luni care au intrat in contact cu cei doi bebelusi si li s-a administrat gama-globulina standard celor sub varsta de vaccinare. Conform statisticilor directiei, in judetul nostru sunt inregistrate peste o mie de cazuri de rujeola, din care 455 sunt confirmate serologic. De asemenea, in momentul de fata, campania de vaccinare antirujeolica este in curs de derulare, constantenii beneficiind de la sfarsitul saptamanii trecute de inca 8.000 de doze de vaccin solicitate. Nou-nascutii care au murit se numesc Iulian Florian Bratu si Pina Amet. Medicii constanteni sustin ca infectia rujeolica s-a grefat pe fondul rujeolei, insa si datorita infectiilor respiratorii frecvente si celorlalte suferinte organice preexistente, dovedite de leziuni cronicizate ale ficatului, creierului, cordului, intestinelor etc. Cei doi bebelusi au fost transportati de la Spitalul de Boli Infectioase deoarece Sectia de Terapie Intensiva a spitalului nu este destul de dotata cu aparatura medicala. Chiar daca prezentau simptomele unei boli infectioase deosebit de grave, ceilalti bebelusi din sectia de pediatrie a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta nu au fost pusi in pericol deoarece copiii infestati au fost izolati intr-o camera sterilizata. Potrivit dr Marius Enescu, astazi va sosi la Constanta un medic din cadrul Institutului de Igiena din Bucuresti, trimis de Ministerul Sanatatii pentru a participa la ancheta care se desfasoara in scopul aflarii cauzelor decesului celor doi bebelusi. Au fost prelevate probe de la copiii decedati pentru a fi transportate la Institutul Cantacuzino din Bucuresti, deoarece acolo exista aparatura de ultima generatie si se va putea stabili cu exactitate daca cei doi bebelusi au murit din cauza rujeolei.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii