Începe campania de sărbători SC Arimex Comexim 2000 SRL a fost felicitată de Ministerul Sănătăţii (galerie foto)
Începe campania de sărbători: SC Arimex Comexim 2000 SRL a fost felicitată de Ministerul Sănătăţii (galerie„Au rămas surprinşi că meniurile se schimbă periodic"
Dăruirea şi implicarea în privinţa asigurării unor servicii de calitate când vine vorba de prepararea şi servirea meselor în cele două spitale din Constanţa - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Municipal de Boli Infecţioase - nu au rămas nerăsplătite. Petre Preda, administratorul SC Arimex Comexim 2000 SRL, susţine că delegaţia Ministerului Sănătăţii sosită săptămâna trecută la Constanţa a apreciat activitatea desfăşurată de SC Arimex Comexim 2000 SRL. „Membrii delegaţiei au rămas plăcut impresionaţi de activitatea desfăşurată în unitatea noastră, de procedurile existente, de calitatea serviciilor. Au rămas surprinşi că meniurile se schimbă periodic şi nu se servesc doar produse simple pe bază de paste, orez şi cartofi, ci preparate care necesită timp şi migăleală. Ne-au felicitat şi ne-au spus că nu au mai văzut nicăieri în ţară astfel de servicii", a precizat Petre Preda. Administratorul SC Arimex Comexim 2000 SRL a menţionat şi că delegaţia a mărturisit că personalul de la cantină se deosebeşte de personalul spitalului.
Societatea va ridica cea de-a patra troiţă
La propunerea Înaltpreasfinţitului Teodosie, Petre Preda va contribui la construirea celei de-a patra troiţe. Aceasta va fi închinată Sfintei Treimi şi va fi ridicată la Poarta Albă, în locul unde se va înălţa Mănăstirea de la Galeşu, în memoria tuturor deţinuţilor politici care şi-au pierdut viaţa muncind la construirea Canalului Dunăre - Marea Neagră. Amintim că prima troiţă a fost ridicată cu sprijinul lui Petre Preda la Grupul Şcolar „Emil Palade", în urmă cu doi ani, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, când s-a inaugurat în incinta unităţii şcolare şi cantina SC Arimex Comexim 2000 SRL care deserveşte cele două unităţi sanitare - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Municipal de Boli Infecţioase. În martie 2010, s-a construit cea de-a doua troiţă, la Spitalul de Boli Infecţioase, iar anul trecut, în ziua de Crăciun, a fost ridicată în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă cea de-a treia troiţă.
Moş Crăciun le va vesti copiilor din spitale Naşterea Domnului
Şi în această iarnă, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi Spitalul Municipal de Boli Infecţioase se vor transforma, cu implicarea SC Arimex Comexim 2000 SRL, în locuri desprinse din poveste. Moş Crăciun va veni din nou la copiii internaţi în cele două unităţi spitaliceşti cu dulciuri şi jucării şi cu zeci de surprize. Colindele nu vor lipsi nici ele din programul ce va debuta săptămâna aceasta. Cel mai inedit cadou pregătit pentru copiii internaţi în cele două spitale sunt creioanele şi cărţile de colorat cu teme religioase, caiete special comandate pentru ca micuţii să afle că de Crăciun, în aceeaşi zi în care vine Moşul, s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos. Ca şi în anii trecuţi, de Crăciun şi de Revelion masa pacienţilor va fi de asemenea una specială, de sărbătoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp