Începe stagiunea de iarnă la „Oleg Danovski“
Începe stagiunea de iarnă la „Oleg Danovski“Balerinii Teatrului Naţional de Oprea şi Balet „Oleg Danovski“ au început să renunţe la scena prăfuită din Constanţa pentru scene mai strălucitoare.
După o vară în care au trăit cu sufletul la gură, trecând prin reorganizare, desfiinţare, reînfiinţare, preluare de către Ministerul Culturii şi disponibilizări în masă, artiştii Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ se pregătesc de deschiderea stagiunii. „Pe 1 octombrie vom reîncepe spectacolele. Pentru că atunci este Ziua mondială a muzicii, vom susţine un concert filarmonic, însă nu am decis ce se va câta. Pe 2 octombrie, artiştii lirici vor interpreta Nabucco, de Giuseppe Verdi, iar pe 3 octombrie se va prezenta un spectacol de balet. Nici la acest capitol nu am decis ce piesă va fi abordată, pentru că ne-au plecat deja doi balerini pe vapor“, a spus directorul Teatrului, Daniela Vlădescu. Pe lângă pregătirile noii stagiuni, problemele administrative nu şi-au găsit încă rezolvare. „Am făcut deja concedierile colective care ne-au fost cerute şi încerc să mai găsesc fonduri pentru a-i opri pe cei disponibilizaţi să lucreze ca şi colaboratori“, a susţinut Daniela Vlădescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp