Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:35 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectorii invata cum sa coordoneze proiecte de finantare

ro

25 Nov, 2002 00:00 970 Marime text

Intalnire la Sibiu pentru consilierea coordonatorilor proiectului "Sanse egale pentru copiii rromi"

Evenimentul a fost organizat in colaborare cu comunitatea rroma * Seminariile au urmarit eficientizarea programelor Phare * Scopul a fost si acela de a explica inspectorilor care coordoneaza proiectele modul de intocmire a cererilor de finantare

Pentru definitivarea strategiei judetene, la Sibiu a avut loc, saptamana trecuta, o intalnire a inspectorilor care coordoneaza proiecte Phare din Constanta, Calarasi, Prahova si Ilfov. Din partea Inspectoratului Scolar Judetean Constanta au participat doi inspectori si un reprezentant la Casei Corpului Didactic, iar din partea Ministerului Educatiei si Cercetarii, Gabriela Iaruma. Cu aceasta ocazie au avut loc seminarii cu grupurile de lucru pentru consiliere in vederea desfasurarii proiectului Phare "Sanse egale pentru copiii rromi", lansat de Centrul "Educatia 2000+". Evenimentul a fost organizat in colaborare cu comunitatea rroma. In judetul Constanta au manifestat interesul pentru a participa la program 11 unitati scolare, cu un procent de 11% copii rromi, din care au fost alese doar patru. Astfel, au fost selectionate scolile nr. 4 si 31 din Constanta, Scoala nr. 4 din Medgidia si scoala din Cuza Voda. Proiectul este pus in practica beneficiind de aportul financiar al Ministerului Afacerilor Straine din Olanda, prin intermediul Programului Matra. Inspectorul scolar Liliana Timofte a declarat ca prioritatile acestui proiect sunt crearea unor conditii mai bune in scolile in care exista o majoritate rroma si formarea cadrelor didactice care lucreaza in aceste institutii. Bugetul unui proiect este situat intre 200.000 si 500.000 de euro. "Seminariile au urmarit eficientizarea programelor Phare, scopul fiind si de a explica inspectorilor care coordoneaza proiectele modul de intocmire a cererilor de finantare", a precizat Liliana Timofte. De asemenea, inspectorul a adaugat ca vor mai fi organizate astfel de intalniri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii