Interlopii cu nunceakuri, liberi
Interlopii cu nunceakuri, liberiFraţii Neculae şi Costel Boca, identificaţi drept protagoniştii scandalului cu nunceakuri de la barul Rovas, au fost eliberaţi din arest. Neculae şi Costel, cunoscuţi drept apropiaţi ai fraţilor Vasea, au fost arestaţi în iunie, când instanţa a dispus înlocuirea cauţiunii pentru cei doi cu arestul, pentru că nu au respectat dispoziţiile judecătorilor.
Cei doi Boca sunt cercetaţi după ce, la sfârşitul lunii ianuarie, au fost protagoniştii unui scandal cu nunceakuri, petrecut în barul Rovas, de pe b-dul Aurel Vlaicu, în cartierul CET. Victimele lor s-au ales cu numeroase traumatisme la nivelul braţelor şi al feţei, iar una dintre ele a rămas internată. Cei doi au aterizat înapoi, în arest, pe 6 iunie, iar judecătorii au dispus emiterea de urgenţă a unui mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile. La sfârşitul săptămânii trecute, Judecătoria Constanţa a admis cererea celor doi fraţi de eliberare. Iar asta în condiţiile în care, între timp, Neculae Boca a mai fost trimis în judecată într-un nou dosar, tot pentru fapte de violenţă. Se pare că decizia magistraţilor i-a luat prin surprindere chiar şi pe cei doi Boca, pentru că aceştia nici nu au mai aşteptat hotărârea instanţei şi au declarat recurs împotriva acesteia. La fel au procedat şi procurorii, însă Tribunalul Constanţa le-a respins recursul. La rândul lor, fraţii Boca s-au regăsit în postura ridicolă de a fi nevoiţi să-şi retragă recursul prin care atacau o decizie ce le fusese favorabilă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp