Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:54 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La un an de mandat ca preşedinte al PDL Constanţa Christian Gigi Chiru spune că organizaţia judeţeană îi este alături

ro

19 Mar, 2012 01:17 1896 Marime text
cap_9.jpg Ieşirile din decor vor fi discutate în cadrul Biroului Permanent Judeţean

Pe 12 martie 2011, Gigi Christian Chiru, pe atunci inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa, era ales cu 421 de voturi preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, devansându-l cu 164 de voturi, în al doilea tur de scrutin, pe Paul Brânză, directorul Autorităţii Navale Romane. În primul tur, cei doi obţinuseră acelaşi număr de voturi, 238. Fostul preşedinte interimar al filialei, senatorul Mircea Banias (n.r. actual membru al Partidului Conservator), a fost învins din primul tur, obţinând doar 222 de voturi. „Sunt primul preşedinte legitim din ultimii şase ani", a declarat Chiru la momentul alegerii în funcţie, obiectivul său declarat fiind acela de a înlătura, alături de echipa sa, cuplul Mazăre - Constantinescu de la conducerea judeţului Constanţa.Chiru a anunţat încă de anul trecut că intenţionează să candideze la Primăria Constanţa dacă sondajele de opinie îl vor clasa pe o poziţie favorabilă.La un an de la momentul alegerii în funcţie, Gigi Chiru declară: „Primul an de mandat, a însemnat, înainte de orice, traversarea unei perioade dificile, cu o organizaţie aflată în opoziţie faţă de gaşca din fruntea oraşului şi a judeţului, dar această perioadă consider că a fost necesară pentru a găsi mijloacele şi resursele pentru a pune bazele unei organizaţii puternice şi credibile". În privinţa candidaturii la funcţia de primar al Constanţei, Chiru afirmă că va decide dacă va intra în competiţie în următoarele săptămâni, în funcţie de ce-i vor cere constănţenii.Întrebat despre tensiunile din organizaţie, iscate ca urmare a campaniei de inaugurare a Primăriei Constănţenilor, criticată de unii colegi de partid, Gigi Chiru spune că toate asperităţile vor fi clarificate în cadrul partidului: „Nu vreau să creez tensiuni suplimentare, prin urmare nu voi răspunde public colegilor mei. O voi face în interiorul partidului, aceasta fiind de fapt o regulă statutară şi o decizie a Biroului Permanent Judeţean". Întrebat dacă se bucură de sprijinul colegilor după primul an de mandat şi ce scor ar obţine în cazul în care s-ar repeta alegerile interne, preşedintele democrat-liberalilor susţine: „Nu am adversar în PDL. Eu mă bat cu Mazăre. Cum să am competitor în partid?! Spulber pe oricine!"

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii