Liber la construit Pasarela Mamaia
Liber la construit Pasarela MamaiaTerenul trecut în mâna municipiului are o suprafaţă de 2.129 de metri pătraţi, din care 1.879 reprezintă luciu de apă.
După ce anul trecut municipalitatea a pierdut finanţarea de aproape cinci milioane de lei, de la Ministerul Turismului pentru construirea Pasarelei din Mamaia, pe motiv că nu aveau în proprietate terenul de construcţie, acum totul trebuie luat de la capăt.
La mijlocul săptămânii trecute, preşedintele ţării, Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea acestei legi, decret, de altfel publicat în acelaşi M.O., nr. 360 din 17 Martie. Astfel, odată cu publicarea în M.O. a legii, s-a dat liber la demararea construcţiei din „punctul 0 al staţiunii Mamaia", ultimul dintre visele primarului constănţean Radu Mazăre care pare să prindă contur.
Subiectul reprezentat de realizarea pasarelei din staţiunea Mamaia a stârnit până şi curiozitatea fostului ministru al Turismului, Elena Udrea care a acceptat ca ministerul său să finanţeze, în vara anului trecut, cu 4,64 de milioane de lei, proiectul. Autorităţile locale au vrut cu orice preţ să pună mâna pe aceşti bani cât mai repede, chiar dacă pentru punerea în aplicare a proiectului era nevoie, în primul rând, de trecerea suprafeţei de teren pe care urma să se realizeze construcţia de la stat în proprietatea municipiului. Au organizat chiar şi licitaţia pentru desemnarea unui constructor al lucrării, care s-a dovedit a fi una dintre firmele de casă ale municipalităţii, SC Petroconst SRL.
Chiar dacă autorităţile locale se pot considera norocoase acum că au obţinut terenul, municipalitatea trebuie să găsească acum şi fondurile necesare pentru realizarea ei. Dat fiind faptul că toate proiectele de investiţii au fost suspendate cel puţin pentru acest an, este exclusă posibilitatea ca să fie demarate construcţiile în acest sens.
De altfel, proiectul privind realizarea pasarelei din Mamaia este înscris pe lista de contracte pe care primarul Radu Mazăre a trebuit să o prezinte celor de la ANI la începutul acestui an.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp