Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:52 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitatia pentru transportul public la Medgidia, amanata

ro

16 Jan, 2009 02:53 1861 Marime text

licitatie_transport.jpgMotivul tergiversării procesului de delegare a serviciului de transport public local a fost depunerea unei singure oferte

Iniţiativa autorităţilor locale din Medgidia de a delega serviciul de transport public local de călători pe raza municipiului Medgidia a debutat cu stângul. Licitaţia a fost amânată pentru o dată ulterioară, în termen de cel puţin 30 de zile de la 15.01.2009.

Chiar dacă anunţul de scoatere la licitaţie, în vederea delegării acestui transport, a fost publicat în urmă cu aproape două luni, la data de data de 17 noiembrie 2008, într-un cotidian local şi unul central, până la termenul limită de depunere a ofertelor doar un singur operator s-a arătat interesat de obţinerea acestui serviciu, SC Servcom Adrian SRL, deşi, în total, au fost achiziţionate trei caiete de sarcini.
Comisia de evaluare a ofertelor, numită prin Hotărâre de Consiliu Local al Municipiului Medgidia 164 din 11.09.2008, a adus la cunoştinţa participanţilor la licitaţia deschisă faptul că, în condiţiile în care a fost primită doar o singură ofertă în sensul delegării serviciului de transport local din municipiu, licitaţia se amână. Baza legală a acestei decizii o constituie Ordinul preşedintelui ANRSC nr. 263 din 6 decembrie 2007, care, la art. 19, aliniatele 11 şi 12, prevede că, „pentru continuarea procedurii, cel puţin două oferte trebuie să îndeplinească condiţiile de eligibilitate", iar „dacă nu s-au depus cel puţin două oferte sau în cazul în care nu sunt două oferte eligibile, procedura se reia prin publicarea anunţului licitaţiei publice, conform art. 22". Şi în Regulamentul aprobat prin HCL 164 se evidenţiază acelaşi aspect: „Conform art. 13 (alin. 9) din Regulamentul privind atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport de persoane prin curse regulate în municipiul Medgidia, aprobat prin HCLM 164 din 11.09.2008, dacă nu s-au depus cel puţin două oferte eligibile, procedura se reia prin publicarea anunţului licitaţiei publice, conform art. 5 din Regulament".
După cum a declarat Cazacu Daniela, responsabil cu întocmirea caietului de sarcini, procedura se va relua la o dată nedefinită încă: „Astăzi (n.r. ieri) voi comunica la Monitorul Oficial hotărârea care a fost luată şi se va hotărî când va fi publicat anunţul. Este vorba despre o programare... oricum, peste cel puţin 30 de zile se va organiza din nou licitaţia".

Documentaţia, motiv de discordie


Chiar dacă legislaţia în vigoare prevede că, în cazul în care licitaţia este amânată pentru o dată ulterioară, ofertantul poate să-şi ridice documentaţia, fie pentru a înlocui unele acte a căror valabilitate expiră până în  termenul la care se va stabili următoarea licitaţie ori pentru că nu are încredere să-şi lase documentele pe mâna altora, reprezentanţii comisiei de evaluare au declarat că aceasta nu poate ieşi din unitatea administrativ teritorială. Motivul, neconform cu nicio prevedere legislativă, a fost acela că un document care a primit dată de intrare în primărie nu poate fi restituit. În urma consultărilor şi expunerii punctelor de vedere ale tuturor celor prezenţi s-a ajuns, totuşi, la un acord. Astfel, în baza unei cereri, ofertantul îşi va putea primi documentaţia, în cursul zilei de luni, 19 ianuarie, după ce va fi studiată cererea.
Reamintim că un microbuz al firmei SC SERVCOM ADRIAN SRL, singurul ofertant în licitaţia desfăşurată ieri, a fost implicat în accidentul din vara anului trecut, din apropierea localităţii Ovidiu, soldat cu 42 de victime.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • NICU 16 Jan, 2009 21:14 NU STIU EXACT CE SE INTAMPLA LA MEDGIDIA,DAR VA POT SPUNE CA LA MANGALIA SE PREGATESTE UN IN CEEA CE PRIVESTE TRANSPORTUL LOCAL.MAI PRECIS CONSILIERUL LOCAL,MAGANU BOGDAN,PRINTR-O FIRMA A UNUI COLEG DE PARTID(PSD)SI CU SUSTINEREA SI SEMNATURA PRIMARULUI A ATRIBUIT TRANSPORTUL LOCAL FIRMEI ACESTUIA FARA NICI O LICITATIE.MAI MULT DECAT ATAT IN CATEVA ZILE URMAND SA-I MAI DEBARCE SI PE OPERATORII DE TRANSPORT CARE NU LE SANT PE PLAC DIN 50 URMAND SA RAMANA 25 DE TRANSPORTATORI.AS MAI SPECIFICA AICI FAPTUL CA FIRMA INLATURATA ABUZIV AVEA UN CONTRACT VALABIL PANA IN ANUL 2010....D-LOR ZIARISTI PUTETI DEMARA O ANCHETA PRIVITOARE LA ACEST SUBIECT.VA MULTUMESC. NICU.