Locuri speciale pentru elevii de etnie rromă
Locuri speciale pentru elevii de etnie rromă
14 May, 2011 00:53
ZIUA de Constanta
1027
Marime text
Pentru elevii de etnie rromă care vor absolvi ciclul gimnazial în acest
an, Inspectoratul Şcolar
Judeţean a rezervat locuri pentru anul de învăţământ 2011 - 2012, în
clasa a IX-a la liceele constănţene, pe filierele teoretică, tehnologică
sau vocaţională. Aşadar, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean
Constanţa a aprobat
lista celor 49 de unităţi de învăţământ care oferă 201 locuri speciale
elevilor rromi. La toamnă, tinerii rromi vor putea deveni elevi ai
următoarelor licee: Colegiul Economic Carol I, Colegiul Naţional
Mihai Eminescu, Colegiul Mircea cel Bătrân, Colegiul de Arte Regina
Maria, Colegiul Pedagogic Constantin
Brătescu, Colegiul Tehnic Pontica, Colegiul Vasile Pârvan, Colegiul de
Marină, Colegiul Tehnic Energetic, Grupul Şcolar C. A. Rosetti, Grupul
Şcolar Dimitrie Leonida, Grupul Şcolar Emil Palade, Grupul Şcolar
Gheorghe
Duca, Grupul Şcolar de Industrie Alimentară, Grupul Şcolar Virgil
Madgearu, Grupul Şcolar Industrial de Electrotehnică şi Telecomunicaţii,
Liceul cu Program Sportiv, Liceul Teoretic Decebal, Liceul George
Călinescu,
Liceul I. N. Roman, Liceul Lucian Blaga, Liceul Ovidius, Liceul Traian,
Seminarul Teologic. Elevii de etnie rromă trebuie să depună cereri de
înscriere la Comisia Judeţeană de Admitere, care funcţionează la sediul
Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. Candidaţii
trebuie să depună, pe lângă cerere, foaia matricolă cu mediile generale
din clasele V - VIII, fişa tipizată, adeverinţa cu mediile obţinute la
tezele cu subiect unic, copia actului de identitate, fişa medicală
şi o recomandare scrisă din partea unei organizaţii civice, culturale
sau politice a rromilor, prin care se atestă că fac parte din această
etnie. În luna iunie, Comisia Judeţeană de Admitere va asigura în
şedinţă publică repartizarea candidaţilor rromi pe locurile special
alocate, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere/absolvire şi
în baza opţiunilor exprimate. Locurile rămase neocupate vor fi
utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale. „Pentru anul 2011 - 2012
am alocat mai multe locuri, pentru că şi interesul manifestat de elevii
de etnie rromă este mai mare. Spre exemplu, anul trecut, din cele 140
de locuri rezervate, 108 au fost ocupate, lucru care ne bucură", a
explicat inspectorul de specialitate Sorin
Dumitru Cernăianu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii