Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:41 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mâine încep sărbătorile de iarnă la Peştera

ro

06 Dec, 2012 02:41 2687 Marime text
1.jpgPeştera devine în luna decembrie, şi nu întâmplător, unul dintre principalele puncte de atracţie ale judeţului.

Surprizele sunt nenumărate şi anul acesta, o feerie de lumini şi culoare va cuprinde localitatea mâine, 7 decembrie. Lumina festivă, care nu-i va părăsi pe localnici până-n data de 7 ianuarie, se va îmbina cu lumina spirituală. Şi aceasta pentru că Înaltpreasfinţia Sa Teodosie va fi, mâine, în mijlocul localnicilor la sărbătoarea din acest an, pentru a sfinţi cea de-a treia troiţă-cişmea, aflată la intersecţia dintre localităţile Peştera şi Ivrinezu. Primarul Valentin Vrabie susţine că troiţa este cu totul deosebită şi că pe data de 7 decembrie localnicii vor descoperi acest lucru. Evenimentul religios va avea loc la ora 16.00.

Scena Naşterii Mântuitorului reprodusă ca odinioară

La ora 17.00, localnicii, dar şi cetăţeni din întreg judeţul, vor putea participa la un eveniment inedit. În peştera din localitate va fi reprezentată şi în acest an scena cu Naşterea Domnului Iisus Hristos, un proiect unic în România, care a debutat anul trecut, apreciază chiar primarul Valentin Vrabie. Şi aceasta întrucât scena cu Naşterea Mântuitorului este reprodusă într-o peşteră, în formă vie, cu actori care vor întruchipa magii, păstorii, Fecioara Maria şi Sfântul Iosif. Cei prezenţi la sărbătoare vor avea surpriza să constate că şi ieslea cu animale va fi reconstituită în formă vie. Să nu uităm că în viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos peştera apare în unele dintre cele mai importante momente. Iisus Hristos în peşteră se naşte şi tot în peşteră coboară după moartea pe Cruce.

Corul Arhiepiscopiei Tomisului îi va colinda pe localnici

Pentru aprinderea beculeţelor de Crăciun, oamenii se vor îndrepta spre parcul din centrul localităţii. Acest moment mult aşteptat de localnici va avea loc la ora 18.00 şi va fi însoţit de un extraordinar recital de colinde susţinut de Corul Arhiepiscopiei Tomisului. Amfitrionul evenimentului va fi, ca şi anul trecut, Cristian Brancu, prietenul localităţii Peştera.

La ora 18.30, Doru Octavian va urca pe scena din Parcul Peştera, iar timp de o oră comediantul va fi aliatul bunei dispoziţii. Atmosfera va fi mai apoi întreţinută de trupa Provincialii, care va susţine un super concert de la ora 19.30.

La inaugurarea sărbătorilor de iarnă sunt aşteptaţi, potrivit primarului Valentin Vrabie, aproximativ 5.000 de oameni.

„Prin acest eveniment încerc să le fac localnicilor o bucurie în ajunul sărbătorilor. Ştiu că este o perioadă de criză şi cu atât mai mult am obligaţia de a fi alături de comunitate ca de propria familie. Îmi doresc ca surprizele pregătite să fie la nivelul aşteptărilor tuturor, nu vrea să-i dezamăgesc pe oameni", a precizat primarul Valentin Vrabie.

Anul trecut, Ştefan Hruşcă şi-a sărbătorit ziua la Peştera

O feerie de lumini şi culori a învăluit şi anul trecut localitatea Peştera pentru a anunţa sosirea sărbătorilor de iarnă. Oamenii au avut şansa să vadă atunci pentru prima dată în peştera din localitate, reprodusă în formă vie, scena Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. Un număr impresionat de oameni au participat la spectacolul de Crăciun oferit de Primăria Peştera. Pe 9 decembrie 2011, au urcat pe scenă, în aplauzele publicului, interpreţii Ştefan Hruşcă, Aurel Moldoveanu, Grupul Etno - Crăiţele şi Adelina. Spectacolul a fost prezentat de Cristian Brancu. Copiii din comună i-au oferit un tort şi i-au cântat „La mulţi ani!" solistului Ştefan Hruşcă, acesta alegând anul trecut să-şi serbeze ziua de naştere colindându-i pe localnicii din Peştera.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii