Mark H. Gitenstein, ambasadorul SUA, vine la Ovidius
Mark H. Gitenstein, ambasadorul SUA, vine la OvidiusManifestarea este organizată de Asociaţia de Studii Americane din România, Comisia Fulbright şi Catedra de Engleză a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Ovidius. Deschiderea conferinţei va avea loc mâine, la ora 9.30, în Amfiteatrul 101 din Campus, Corp A, Aleea Universităţii nr. 1. La ceremonie vor participa şi ambasadorul SUA în România, Excelenţa Sa Mark H. Gitenstein, Rectorul Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Victor Ciupină, Decanul Facultăţii de Litere a Universităţii şi preşedinte al Asociaţiei de Studii Americane din România, prof. univ. dr. Adina Ciugureanu, şi reprezentantul Comisiei Fullbright, Mihai Moroiu.
Tema a incitat un număr mare de universitari români şi străini, astfel încât peste o sută de participanţi, provenind de la 18 universităţi din România şi de la 15 din Europa şi America, s-au înscris să susţină lucrări în cadrul manifestării. Prelegerile din plenul conferinţei sunt susţinute de Dr. Janice A. Radway, profesor de Studii ale Comunicării de la Northwestern University, Illinois, Statele Unite ale Americii, şi dr. Rodica Mihăilă, profesor de Literatură Americană de la Universitatea Bucureşti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp