Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:20 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Traistariu, in vizita la Scoala 36

ro

02 Oct, 2006 00:00 1508 Marime text
Scoala Generala nr. 36 din Constanta va gazdui maine, la ora 11.00, o intalnire intre Mihai Traistariu, reprezentantul din acest an al Romaniei la Eurovision, si elevii clasei a II-a A, indrumati de invatatoarea Loldia Voitinovici. "Acesti copii il considera pe Mihai Traistariu un model demn de urmat. Ei asteapta emotionati momentul intalnirii si i-au pregatit lui Mihai o mare surpriza", a declarat Loldia Voitinovici. Surpriza consta intr-un moment coregrafic pe melodia "Tornero", piesa care i-a adus cantaretului locul patru la Eurovision, dar si cel mai bun punctaj obtinut de tara noastra in cadrul acestei competitii europene. In ciuda rezultatului final, Mihai a fost numit de colegii de presa acreditati la Atena castigatorul acestei editii. Constantean prin adoptie, Mihai Traistariu a semnat un contract cu o casa de discuri din Germania, "Jupiter Records", care ii va asigura promovarea pe pietele germana, austriaca, elvetiana, engleza si franceza, dar va inregistra si un duet cu Anna Vissi, reprezentanta Greciei la Eurovision.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii