Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:04 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificari la concursul de titularizare

ro

07 Aug, 2004 00:00 760 Marime text

Examenul titularilor va consta in sustinerea unor probe scrise si orale

Concursul national unic de titularizare a suportat anul acesta o serie de modificari fata de competitia anului 2003. Astfel, pentru prima data de la publicarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, au fost respectate toate etapele de miscare a personalului didactic: pretransfer, restrangere de activitate si detasare in interesul invatamantului. Totodata, a fost elaborata si o procedura de validare a posturilor vacante de la nivelul scolii si pana la includerea lor pe lista unica a Ministerului Educatiei si Cercetarii, cu mentionarea responsabilitatilor pentru fiecare nivel. Toate posturile vacante, inclusiv orele disponibile, au fost cuprinse intr-o lista unica, publicata atat de Inspectoratul Scolar Judetean, cat si de Ministerul Educatiei si Cercetarii, lista fiind actualizata pe masura parcurgerii fiecarei etape de mobilitate a personalului didactic. Reprezentantii ISJ ne-au declarat ca, potrivit legii modificate privind Statutul personalului didactic, pe viitor, concursul de titularizare a cadrelor didactice va fi organizat de Inspectoratul Scolar, in colaborare cu directorii unitatilor de invatamant. Astfel, examenul se va desfasura in baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Ca urmare, in invatamantul de stat, validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se va face de catre Inspectoratul Scolar Judetean, iar angajarea pe post se va face de catre directorul unitatii de invatamant, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul scolar general. In ceea priveste invatamantul particular, validarea concursurilor si angajarea pe post se vor face de catre conducerea scolii si vor fi comunicate in scris Inspectoratului Scolar Judetean. In plus, concursul cadrelor didactice care doresc sa devina titulari va consta in sustinerea unor probe scrise si orale, iar cel pentru angajarea suplinitorilor, in interviu si in prezentarea unui curriculum vitae.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii