Monitorizarea apei, prioritate pentru RAJA
Monitorizarea apei, prioritate pentru RAJA
19 Mar, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
988
Marime text
Analiza parametrilor apei potabile se face in cadrul laboratorului de zeci de ani * In ultima vreme, acesta a fost dotat corespunzator, iar o echipa specializata isi desfasoara activitatea permanent * RAJA impreuna cu Directia de Sanatate Publica Constanta si celelalte institutii de mediu colaboreaza pentru obtinerea unei calitati superioare a apei potabile
Laboratorul de analize al Regiei Autonome Judeteane de Apa Constanta a fost prezentat in cursul zilei de ieri, reprezentantilor mass-media. Scopul actiunii a fost prezentarea publica a celui mai mare operator de apa din Romania, RAJA fiind cotata si drept cea mai preocupata institutie in ceea ce priveste calitatea fluidului vital. La dezbatere au participat directorul Directiei de Calitate, Stefan Dinu, seful Serviciului de Calitate a Apei, Viorel Costache, precum si Ecaterina Tofan, seful laboratorului Calitatea Apei din cadrul regiei. Conform celor declarate de Stefan Dinu, institutia pe care o reprezinta este in permanenta preocupata de modernizarile care pot imbunatati calitatea apei potabile si in acest sens, de multe ori face corectiile necesare. Laboratorul de analize functioneaza la sediul societatii inca din 1975, iar rolul sau este de a urmari calitatea apei de pe teritoriul dobrogean. In vederea imbunatatirii activitatii in cadrul laboratorului, RAJA a efectuat o serie de investitii de modernizare si dotare cu aparatura de profil. Totodata, regia a initiat un contract de consultanta pentru atestarea laboratorului, iar peste doar cateva saptamani se va perfecta un contract cu o firma specializata.Laboratorul central al regiei analizeaza atat apa din sursele de suprafata, cat si cea din subteran. Inca din anul 2002, s-a inceput alinierea legislatiei romanesti referitoare la apa potabila la cerintele Uniunii Europene, iar in acest sens RAJA impreuna cu Directia de Sanatate Publica Constanta si celelalte institutii de mediu colaboreaza pentru obtinerea unei calitati superioare a apei potabile.Analiza apei se face diferit in functie de sursa de provenienta a acesteia. Apele de suprafata necesita o analiza mult mai atenta si din acest motiv se realizeaza atat zilnic cat si saptamanal. Apele din subteran, mult mai curate, sunt analizate lunar, din punct de vedere fizico-chimic si bacteriologic, conform legislatiei in vigoare. Analizele se realizeaza si in functie de numarul populatiei, iar probele se recolteaza de la sursa, din rezervoare si de la consumatori. Prelevarea probelor se face si in prezenta reprezentantilor DSP, realizandu-se astfel un control reciproc eficient.Laboratorul de analiza a calitatii apei primeste solicitari frecvente din teritoriu in vederea testarii surselor de apa. Astfel, multi dintre cei care beneficiaza de surse proprii, fantani, puturi, apeleaza la specialisti, dar de multe ori dupa ce consuma apa. Directorul Directiei Calitate a specificat ca "buletinele de analiza indica existenta unei ape foarte bune in Dobrogea". RAJA recomanda saparea cat mai adanca a fantanilor si prezentarea persoanelor fizice cu probe in vederea testarilor.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii