Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:02 26 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muftiul l-a invitat pe Basescu la cina de Iftar

ro

04 Sep, 2009 03:04 1291 Marime text

Astăzi şi mâine, Muftiatul Cultului Musulman din România organizează, la Bucureşti şi Constanţa, o serie de manifestări cultural-religioase ocazionate de Luna Ramazanului.

Evenimentele dedicate sărbătorii musulmane vor începe astăzi, la Bucureşti, la Hotelul Marriot, în prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu, şi a preşedintelui Cultului Musulman din Republica Turcia, prof. dr. Ali Bardakoglu, alături de gazda şeful Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat.

Programul celor două zile debutează în această seară, de la ora 19.55, cu rugăciunea tradiţională Ezan, urmată de discursurile celor doi preşedinţi şi de cina tradiţională musulmană, Iftar. Începând cu ora 21.30, Muftiul Iusuf Muurat va susţine o conferinţă de presă la care vor participa preşedintele Cultului Musulman din Republica Turcia, preşedintele Consiliului Muftiilor din regiunea Euro-Asia, şi ambasadorul Libiei, Mohammed El-Dib, decanul ambasadorilor din statele arabe, acreditaţi la Bucureşti.

Spre sfârşitul serii sunt programate lucrările celei de-a treia Conferinţe a liderilor spirituali musulmani din Balcani cu participarea liderilor spirituali din Bulgaria, Grecia, Bosnia şi Herţegovina, Albania, Macedonia, Muntenegru, Slovenia şi România, în cadrul căreia vor fi abordate probleme organizatorice ale comunităţilor musulmane din regiune.

Cea de-a doua zi continuă la Constanţa şi Tulcea, unde delegaţia liderilor spirituali musulmani din Balcani vor vizita comunităţile musulmane din cele două judeţe. Tot sâmbătă este programată întâlnirea cu imamii Cultului Musulman din România, care se va desfăşura la Centrul pentru Cultură şi Educaţie al Muftiatului Cultului Musulman. Seara se va încheia cu o cină tradiţională pentru oaspeţi şi imami, la Hotel Ibis.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii