Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:15 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicuşor Năstase de la Vox Maris ameninţă

ro

05 Nov, 2010 02:33 16332 Marime text
cap_5.jpgÎn cursul dimineţii de ieri, echipe de muncitori coordonaţi de reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi în prezenţa echipelor de inspectori ai ITC Constanţa au tăiat pur şi simplu pasarela metalică de aproximativ 200 de metri care lega complexul Vox Maris de plaja din Costineşti

Potrivit directorului Inspectoratului Teritorial de Construcţii Constanţa, Gigi Chiru, pasarela ridicată anul acesta, către sfârşitul verii, ar fi fost construită ilegal.

vox_maris3.jpg„Este vorba despre o pasarelă aeriană, de vreo două sute de metri, care lega complexul Vox Maris de plajă. Conform Ordonanţei 41, a fost desfiinţată pentru că nu exista autorizaţie de construire".

Vox_Maris.jpgLa venirea echipei, beneficiarul lucrării a protestat faţă de demolarea care urma să aibă loc, susţinând că nu este de acord cu desfiinţarea pasarelei. La sfârşitul lunii august, conducerea complexului Vox Maris ar fi fost somată să-şi desfiinţeze construcţia pentru că nu deţinea actele necesare pentru realizarea acesteia.

pasarela_vox_maris.jpgPasarela demolată ieri era, potrivit spuselor lui Gigi Chiru, un adevărat drum aerian. Aceasta pornea din dreptul piscinei din curtea discotecii Vox Maris, trecea peste aleea principală din staţiune şi se oprea pe malul mării.

Contactat telefonic, şeful complexului Vox Maris, Nicuşor Năstase, a susţinut că el a întreprins toate măsurile şi a depus toată documentaţia necesară pentru a obţine autorizaţia de construire a pasarelei de la Primăria din Costineşti, însă nici după cele patru luni, acesta nu a primit niciun răspuns de la autorităţile locale. „Pe 17 august, am depus documentaţia prin recomandată, prin poştă, şi apoi am montat pasarela. Eu nu puteam să nu o montez pentru că deja o comandasem. Eu am făcut acolo o facilitate pentru turişti. Ar trebui să mi se mulţumească pentru că am făcut ceva pentru staţiune. M-a costat 200.000 de euro şi era o lucrare foarte bine făcută, pe o structură metalică. Ei, pur şi simplu, au tăiat-o", ne-a declarat proprietarul nemulţumit că a rămas şi cu banii daţi pe obiectiv şi cu lucrarea distrusă. În semn de protest faţă de faptul că autorităţile locale nu i-a ajutat în demersul lor, Nicuşor Năstase este decis ca în sezonul estival 2011să nu-şi mai deschidă complexul cu 800 de locuri de cazare în care a investit anul acesta cinci milioane de euro pentru modernizare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • HaHaHa 04 Aug, 2014 12:15 ADMINISTRATOR ZIUA DE CT: Va asteptam cu dovezi in sensul celor relatate de dv. Cazul ni se pare interesant. Contactati pe telefonul redactiei unul din redactorii nostri sau trimiteti un e-mail cu dvezi in sprijinul celor afirmate de dv. Multumim pentru interesul pe care il acordati publicatiei noastre.
  • Dr. Shmuley 14 Sep, 2011 09:33 Cu toti banii lui, Nicusor Nastase tot mitocan ramine. Un incult care nu stie ca inainte de a construi ceva pe proprietate publica, adica strada si plaja, mai intai trebuie sa ai aprobare. Asta denota modul sau abuziv de a se exprima.
  • Ofiteru de servici 05 Nov, 2010 08:02 Spunea cineva ca cea mai mare EVAZIUNE DIN ROMANIA se inregistreaza la cazare. Si dupa cum vedem are dreptate. Sa vina cu borderoul si noi ii dam dreptate. Sau banii i-a facut prin alte cai ilicite (fetite, etnobotanice ...).