Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:30 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicuşor se teme să nu i se fure maşinile RCA şi CASCO pentru maşinile CJC

ro

17 Nov, 2010 02:45 1456 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa pune la bătaie peste un miliard de lei vechi pentru asigurarea autovehiculelor care compun parcul auto propriu al instituţiei.

În acest sens, instituţia condusă de Nicuşor Constantinescu organizează o procedură de achiziţie. Mai exact, obiectul contractului se referă la „Servicii de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) şi servicii de asigurare facultativă de avarii şi furt (CASCO) pentru autovehiculele aflate în dotarea Consiliului Judeţean Constanţa". Valoarea estimată a contractului este de 110.661,24 lei fără TVA. Garanţia de participare la licitaţie este de 2.000 de lei, iar garanţia de bună execuţie în cuantum de 10% din valoarea contractului fără TVA. Potrivit anunţului de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, investiţia este susţinută de la bugetul propriu al instituţiei judeţene. Ofertanţii trebuie să prezinte bilanţul contabil pe ultimii trei ani, respectiv 2007, 2008 şi 2009 la 31 decembrie, vizat şi înregistrat de organele competente, în copie cu menţiunea conform cu originalul şi să aibă o cifră medie de afaceri, pentru ultimii trei ani, de minim 200.000 de lei. Ca experienţă, participanţii trebuie să aibă în palmares contracte de prestare de servicii similare cu obiectul achiziţiei, încheiate şi finalizate în ultimii trei ani, cu o valoare cumulată de minim 100.000 de lei fără TVA. Procedura aleasă este negocierea, iar criteriul de atribuire oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Deschiderea ofertelor este programată să aibă loc pe 29 noiembrie, începând cu ora 12.00, la sediul CJC din bulevardul Tomis nr. 51.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii