Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:10 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Numarul calatorilor fraudulosi continua sa fie extrem de ridicat

ro

03 Apr, 2005 00:00 719 Marime text

Din iulie, constantenii vor plati mai mult pe transportul in comun

Regia Autonoma a Transporturilor in Comun Constanta se confrunta in continuare cu problema asa-zisilor "calatori fraudulosi". Potrivit celor declarate de Timur Ibraim, lider de sindicat in cadrul regiei, in ultima luna numarul calatorilor fraudulosi nu a scazut. Echipele de control depisteaza in continuare calatori care, pe diverse motive, nu composteaza biletul. In vederea reducerii acestui numar destul de ridicat care se inregistreaza de altfel in fiecare luna, RATC Constanta a luat de-a lungul timpului o serie de masuri, mergandu-se pana la publicarea listei cu toti calatorii depistati fara bilet. Toate eforturile depuse de regie in acest sens s-au dovedit a fi ineficiente, rezultatele fiind aceleasi. Conform afirmatiilor liderului de sindicat, lunar se inregistreaza aproximativ 50 de platitori de amenzi, in valoare de 500.000 lei, pe loc iar in cazul a 50-60 de persoane sunt intocmite procese verbale, amenda fiind achitata ulterior. Se pare ca in Constanta nu exista un segment anume de calatori care sa "exceleze" in amenzi si nici o linie anume de transport in comun pe care sa fie inregistrate mai multe amenzi. In aceste conditii, numarul calatorilor fraudulosi nu se va reduce in curand, cu atat mai mult cu cat, in prezent, regia de transport in comun lucreaza la recalcularea pretului pe calatorie. Daca proiectul de majorare va fi aprobat de Consiliul Local Municipal Constanta, constantenii vor plati, cel mai probabil incepand cu luna iulie, cu cel putin 25% mai mult pe un bilet cu doua calatorii si 40% mai mult pe un abonament. Ultima majorare pe pretul biletului a fost facuta de RATC Constanta in decembrie 2003 si, potrivit afirmatiilor lui Timur Ibraim, de atunci si pana in prezent, costul motorinei a crescut cu aproximativ 50% iar cel al energiei electrice cu peste 35%. Ibraim a precizat ca sunt inregistrate cheltuieli foarte mari la accizele pe motorina, peste 1500.000.000 lei pe luna, in conditiile in care numarul calatorilor este acelasi. Tocmai acest fapt reprezinta principala cauza a acestei viitoare majorari. Cresterea pretului pe o calatorie cu mijloacele de transport in comun este un proces aflat in derulare, urmand ca acest proiect sa obtina aprobarea Consiliului Local Municipal. Ibraim a afirmat ca regia a testat piata transportatorilor din tara, celelalte regii majorand deja pretul biletului pe o calatorie. Singura exceptie de la aceasta regula este Bucuresti, care beneficiaza de alte subventii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii