Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:32 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O casa de vacanta in declaratia de avere a ministrului Nemirschi

ro

16 Jun, 2009 14:11 1556 Marime text
nemirschi-.jpgMinistrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a trecut în declaraţia de avere din 15 iunie o casă de vacanţă în comuna constănţeană Topalu, în suprafaţă de 100 de metri pătraţi. Chiar dacă susţine că a cumpărat proprietatea în 2006, Nemirschi nu a scris nimic despre aceasta în precedenta declaraţie de avere, completată în ianuarie 2009, după preluarea mandatului de ministru.

Cea mai recentă declaraţie de avere a lui Nicolae Nemirschi, datată ieri, 15 iunie 2009, conţine referiri la proprietatea de la Topalu, unde ministrul mai deţine un teren de 571,5 metri pătraţi, cumpărat în 2006 şi înscris în declaraţia de avere precedentă. Ministrul a trecut însă în documentul completat referiri la o casă aflată în construcţie în localitatea constănţeană, în suprafaţă de 100 de metri pătraţi, despre care scrie că a cumpărat-o în 2006.
În precedenta declaraţie de avere, cea din 5 ianuarie 2009, completată cu ocazia numirii sale în funcţie, Nemirschi nu menţiona nimic în legătură cu casa din Topalu.
În 2009, familia Nemirschi a intrat şi în posesia unei parcele de teren agricol de 1,875 hectare, situat în comuna Dorobanţu Siliştea. Conform declaraţiei de avere, terenul i-a fost donat soţiei ministrului în 2009.

Ministrul a rămas cu aceeaşi maşină, un Jeep Cherokee, şi şi-a păstrat motocicleta Yamaha. Nici situaţia conturilor sale bancare nu s-a schimbat semnificativ, deşi, după cinci luni de mandat, a mai apărut un cont în lei. Ministrul a rămas acţionar la cele două firme, Promedas şi Allclass, de unde încasează dividende. De la firma Promedas, unde deţine jumătate din acţiuni, restul fiind ale soţiei sale, Nemirschi a încasat însă o sumă de bani mai mică decât în 2007, adică 121.000 de lei, faţă de 132.000 în anul anterior.

http://www.jurnalul.ro/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii