O nouă ediţie a Târgului de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte Tinimtex

15 Feb, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
2485
Marime text
Începând de mâine şi până duminică, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia, la Complexul Select şi la Tenis Club Idu, dar şi la hotelurile Aurora şi Victoria, 275 de producători şi importatori din toată ţara îşi expun produsele la cea de-a 49-a ediţie a Târgului Naţional de Îmbrăcăminte - Încălţăminte Tinimtex 2011.
Evenimentul cu tradiţie în Constanţa a fost organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa. Potrivit celor declarate de directorul general al CCINA, Dănuţ Jugănaru, anul acesta, comparativ cu aceeaşi ediţie din februarie 2010, participă un număr egal de expozanţi, însă într-un spaţiu mai mic, de 6.500 de metri pătraţi, cu 1.000 de metri mai mic faţa de anul trecut. Din cei 275 de expozanţi, 70% sunt producători direcţi, iar restul de 30% sunt importatori-comercianţi. "Expozanţii au ales o suprafaţă mai mică de expunere, totul din dorinţa de a intra cât mai mulţi în Pavilionul Expoziţional. Noi îi sfătuim pe producători să renunţe la spaţiile mari pe care să le închirieze, pe acelaşi considerent amintit. Odată cu ediţia jubiliară din luna mai, vrem să limităm suprafaţa pe care trebuie să o închirieze fiecare stand, chiar şi cu riscul de a pierde unii expozanţi", a susţinut Jugănaru. Mihai Daraban, preşedintele CCINA, a susţinut că în cazul în care se va putea extinde Pavilionul Expoziţional, CCINA este dispusă să participe cu o parte din fondurile alocate în acest sens: "Dacă ar exista 10.000 de metri pătraţi de construcţie a Pavilionului, manifestările expoziţionale ar avea şi mai mare succes".
În ceea ce priveşte diferenţele faţă de ediţia din luna februarie 2010, în această ediţie nu se va mai expune la Perla, ci la Complexul Select. Astfel, la Pavilionul Expoziţional, la parter, se vor expune confecţii textile pentru adulţi, iar la etaj - tricotaje, confecţii, lenjerie, articole pentru copii şi decoraţiuni interioare, la Select - confecţii textile pentru adulţi, la Aurora şi Victoria - încălţăminte şi marochinărie, iar la Tenis Club IDU - confecţii din piele. Cea mai mare pondere în ceea ce priveşte produsele expuse o au confecţiile textile - 44%, urmate de încălţăminte şi marochinărie - 25,45%, de confecţii din piele şi blană - 9,8%, restul fiind tricotaje pentru copii, decoraţiuni şi lenjerii. Cele mai multe firme expozante sunt din Bucureşti (25%), urmate de cele din Constanţa (15%), Iaşi (15%), Arad (10%), Braşov, Neamţ şi Suceava - cu câte 5%. Programul de vizitare, de miercuri până sâmbătă inclusiv, va fi între 10.00 şi 19.00, iar duminică, 20 februarie, între 10.00 şi 16.00. Următoarea ediţie a Tinimtex, cea cu numărul 50, se va desfăşura în perioada 11 - 15 mai.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii