Păgubiţii Vectra protestează (Galerie foto)
Păgubiţii Vectra protestează (Galerie foto)Membri Asociaţiei Păgubiţii Vectra au pichetat ieri Prefectura Constanţa, deşi şi-ar fi dorit ca mitingul să le fie autorizat în faţa Primăriei Constanţa. Aproximativ 20 de oameni au scandat timp de două ore, în intervalul orar 10.00 - 12.00, „Vrem casele înapoi!", „Hoţii!". Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Claudiu Palaz, a stat şi el de vorbă cu păgubiţii Vectra. „Primarul le-a spus că dacă vor să facă miting, să facă în faţa prefectului. Oamenii sunt conştienţi că aceste terenuri pe care s-au construit blocurile sunt date pe terenuri retrocedate de Primăria Constanţa şi mi-au spus că nu exclud să facă miting chiar şi în faţa Primăriei", a declarat prefectul Claudiu Palaz. Vicepreşedintele Asociaţiei Păgubiţilor Vectra, Marian Gligorie, a precizat că protestele vor continua şi astăzi, în acelaşi interval orar, şi cât mai aproape de sediul Primăriei Constanţa. „Ne-am dori să facem miting peste tot în oraşul Constanţa, nu numai în faţa Primăriei sau în faţa Prefecturii. Dar aici, la Prefectură, am găsit un cadru organizat unde ne putem manifesta. Am încercat, ştiţi bine, şi la casele dezvoltatorilor. Acolo deranjăm vecinii - sunt oameni cu probleme. Mâine (n.r. azi) vom demonstra şi-n cealaltă latură a Prefecturii, pentru că trebuie să o spunem şi pe aia bună, să nu ne mai ascundem ca struţul cu capul în pământ, şi anume că nu se întâmplă nimic pe plan local în ceea ce ne priveşte, pentru că sunt implicaţi şi membri marcanţi ai PSD", a declarat Marian Gligorie.
Plângerile penale depuse la DNA au rămas fără ecou
Vicepreşedintele asociaţiei a precizat că le-au parvenit nişte documente ce demonstrează implicarea unor membri PDS în afacerea Vectra Imobiliare, afacere în urma căreia oamenii, în speţă păgubiţii, au rămas fără banii daţi pentru construcţia caselor şi implicit fără apartamente. „Se împlinesc doi ani de când am depus plângeri penale la DNA, unde ni se promite că ni se va face dreptate", a menţionat Gligorie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp