Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:21 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Păstorii" referendumului Ei au făcut parte din BEJ-ul lui Nicuşor (Galerie foto + documente)

ro

08 Nov, 2011 01:00 5787 Marime text

Bej-votreferendum.jpgReferendumul Consiliului Judeţean a avut ca „paznic" un Birou Electoral Judeţean care poate ridica mari semne de întrebare. BEJ-ul ne-a fost prezentat încă de acum câteva zile, atunci când biroul de presă al CJC a trimis primele hotărâri ale acestuia privind buletinele de vot de la referendum.

Componenţa Biroului Electoral Judeţean: preşedinte - judecător Claudia Ionela Bojin, membri - Radu Volcinschi, Bogdan Alexandru Bola, Alexandru Marius Timofte şi Laurenţiu Marius Marin. Nepoliticos, vom începe prezentarea BEJ-ului cu domnii.

Spre exemplu, Radu Volcinschi este directorul Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. Potrivit declaraţiei de avere completate pe 14 iunie a.c., Volcinschi are un apartament, cumpărat cu credit în 2009, şi o datorie la Unicredit, contractată în 2009. În ceea ce priveşte creditul la bancă, nu se precizează nici valoarea, nici data scadenţei, aşa cum prevede formularul declaraţiei de avere a funcţionarilor publici. La capitolul venituri, Volcinschi a declarat că în anul fiscal anterior completării actului declarativ a avut o leafă de 40.370 de lei de la CJC, iar soţia sa, Magda, a câştigat 20.064 de lei de la SC Zara Bucureşti.

Odraslă de liberal, în suflarea pesediştilor

Trecem mai departe la Bogdan Alexandru Bola, fiu de liberal printre pesedişti. Odrasla inspectorului-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Eugen Bola, membru al Partidului Naţional Liberal, a ajuns în BEJ-ul referendumului lui Nicuşor... nu se ştie de ce. Este jurist, iar Biroul Electoral nu este unica sa legătură cu... administraţia locală. Prin hotărârea 1 din 2011, Consiliul Local Municipal, unic asociat al SC Edil Urban SRL, a decis modificarea componenţei Consiliului de Administraţie. Din CA-ul societăţii aflate (degeaba) în subordinea municipalităţii (deci a Primăriei, deci a lui Radu Mazăre) fac parte Adrian Nicolae Carp - preşedinte, Emanuel Cosmin Licărete şi Bogdan Alexandru Bola. Juniorul liberalului de la ITM a mai fost şi prin CA-ul Petromin, prin 2008, dar nu mai figurează ca făcând parte din structură în acest moment.

Registrul Comerţului l-a înregistrat pe Bola cel mic ca deţinător de părţi sociale ale societăţii Global Invest Group SRL, firmă înfiinţată în 2008, dar aflată în întrerupere temporară de activitate. Business-ul are ca obiect principal de activitate „comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate".

Colegii de birou... electoral

bej-bujinsilaurentiumarin.jpgMai interesant este asociatul lui Bola. Nimeni altul decât Alexandru Marius Timofte, colegul său de Birou Electoral Judeţean. Despre acesta nu se cunosc multe informaţii. Cine este, de unde vine, al cui e, cum a ajuns în BEJ... (?!) Ştim doar că, pe lângă afacerea pe care o are cu Bogdan Bola, a mai fost implicat, alături de Petrică Avram, în SC Uniplast Construct SRL, cu sediul pe strada Pandurului nr. 118. În 2009, Timofte s-a retras din societate.

Ultimul, dar nu cel din urmă membru al BEJ este Laurenţiu Marius Marin, consilier local PSD, fost director al Direcţiei Apele Române Dobrogea Litoral. Cum să nu ni-l aducem aminte pe Marin cel care nu s-ar fi dat dus din biroul de la DADL sub nicio formă?! Cu scandal, cu intervenţii, până la urmă s-a supus şi a plecat spre alte zări. Chiar dacă nu pare, Marin deţine ceva avuţii.

Bogătanul Marin

Site-ul Consiliului Judeţean ne prezintă declaraţia de avere a lui Marin, completată pe 14 iunie anul acesta. Un Tico din 1998, un Volkswagen Golf din 2006, dar şi bijuterii, ale soţiei, agonisite între 1980 şi 2011, de peste 5.000 de euro, şi o colecţie numismatică de peste 5000 de euro, strânsă între 2010 şi 2011 (într-un an?!?!). Marin are şi bani în conturi, la BCR: 1.997,27 lei (2001), 87,67 USD (2003) şi 2,33 USD (2002). Deţine părţi sociale în două firme, pe care le-a şi împrumutat: Cyberdreams - 105.708,88 lei şi Ecplipse Advertising - 4.510,81 USD şi 30.880,79 lei. La capitolul venituri, social-democratul ne uimeşte definitiv şi irevocabil. Face parte din nu mai puţin de patru Consilii de administraţie ale unor unităţi spitaliceşti din judeţ, ca reprezentant al CJC. Veniturile nu sunt mari, dar... să enumerăm: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă - 527 de lei, Spitalul de Ftiziologie Agigea - 234 de lei, Spitalul de Pneumoftiziologie - 232 de lei şi SOTRM Eforie Nord - 145 de lei. La acestea se adaugă şi indemnizaţia de consilier judeţean, de 10.256 de lei. Soţia sa, Mihaela, a câştigat în anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere 7.200 de lei de la SC Cyberdreams SRL, firma soţului. Şi dacă tot am ajuns la capitolul business-uri, să ne aplecăm puţin privirea asupra afacerilor lui Laurenţiu Marius Marin. În 2000 a înfiinţat Cyberdreams SRL, iar în 2006 Eclipse Advertising, alături de Viorel Olteanu, Doiniţa Bobocel Chiru şi Adrian Constantin Marin. În 2005, în Eclipse Advertising figurau doar Laurenţiu Marin, Viorel Olteanu şi Florin Vardol.

Judecătoarea

Judecătoarea Claudia Ionela Bojin, preşedintele tras la sorţi al Biroului Electoral Judeţean, a intrat în magistratură în luna februarie 2010, după ce preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire în funcţia de judecător al Judecătoriei Constanţa. Înainte de a deveni judecător, Claudia Ionela Bojin a fost avocat în Baroul Dolj, unde şi-a desfăşurat activitatea timp de opt ani, fiind suspendată pe 24 februarie 2010 pentru incompatibilitate, dat fiind că a fost numită în funcţia de judecător. Foarte interesant, în declaraţia de interese completată pe propria răspundere de Claudia Ionela Bojin în luna iunie 2011, judecătoarea preciza că este acţionară la Comcereal Constanţa, fără însă a menţiona numărul de părţi sociale pe care le deţine sau valoarea totală a acestora. În ceea ce priveşte averea, magistratul a declarat că nu are terenuri, ci deţine un apartament în Craiova. Dar, să o luăm cu începutul. Claudia Ionela Bojin a intrat în Baroul Dolj la data de 1 septembrie 2002, fiind avocat în Craiova până în urmă cu aproape doi ani, când a optat pentru cariera de magistrat. Numele său este menţionat într-un raport întocmit de reprezentanţii Uniunii Naţionale a Barourilor din România pentru anii 2007 - 2008, alături de alţi avocaţi tineri, care ar fi adus un „sprijin deosebit activităţii consiliilor barourilor". Revenind însă la cariera de magistrat pe care Claudia Ionela Bojin a vrut să o îmbrăţişeze, este de menţionat că preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru numirea acesteia în funcţia de judecător al Judecătoriei Constanţa pe data de 21 februarie 2010, în prezent aceasta fiind preşedintele completului C7 al Judecătoriei Constanţa, care judecă dosarele civile. Aşa cum am menţionat anterior, în declaraţia de avere, Claudia Ionela Bojin a notat faptul că nu deţine terenuri în proprietate, însă este proprietara unui apartament de 56 de metri pătraţi în Craiova, imobil dobândit în anul 2001, în urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare. Judecătoarea de la BEJ conduce un Volkswagen Polo fabricat în 2006, dobândit, de asemenea, în urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare. Fără bani puşi deoparte, dar şi fără datorii, Claudia Ionela Bojin a notat un venit pentru anul 2010 de 49.421 de lei, reprezentând salariile încasate de la Judecătoria Constanţa, sumă căreia i se adaugă şi alte venituri, provenite din activitatea desfăşurată ca avocat, venituri a căror valoare nu a fost însă precizată. În ceea ce priveşte interesele magistratului de la BEJ, Claudia Ionela Bojin a declarat pe proprie răspundere că este acţionar la Comcereal Constanţa, fără să menţioneze numărul de părţi sociale sau de acţiuni deţinute şi nici valoarea totală a acestora. Totodată, preşedintele BEJ a notat că nu este membru în organele de conducere ale societăţilor comerciale, nu este membru în asociaţiile profesionale sau sindicale şi nu este preşedinte de partid politic. Nu în ultimul rând, judecătoarea a declarat că nu a încheiat contracte cu statul sau cu societăţi la care statul este acţionar.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii