Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:13 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 200 de elevi au participat la concursul „Omul. Mediul. Poluarea"

ro

04 Jun, 2011 00:00 907 Marime text
Catedra de Chimie a Facultăţii de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului din cadrul Universităţii Ovidius, în colaborare cu Societatea de Chimie din România şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanta a organizat ieri cea de a IV-a ediţie a proiectului „Omul. Mediul. Poluarea". Scopul manifestării a fost înţelegerea modului în care umanitatea este legată de natură, conştientizarea elevilor asupra efectelor negative ale poluării mediului şi implicarea în vederea dezvoltării unor atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător şi faţă de comunitate. La manifestare au participat elevi de gimnaziu şi de liceu din judeţul Constanţa înscrişi la trei secţiuni: comunicări orale, postere şi activităţi experimentale în scopul interpretării efectelor factorilor poluanţi asupra echilibrului ecologic. „În concurs s-au înscris 135 de elevi la secţiunea Postere, 32 de elevi de liceu şi 20 de elevi de gimnaziu cu prezentări ale unor proiecte pe care le-au realizat în acest an şcolar, iar 14 elevi şi-au demonstrat abilităţile practice în laboratorul de chimie. În concurs s-au înscris cei mai buni elevi chimişti ai Constanţei, cei mai mulţi dintre ei fiind laureaţi ai concursurilor naţionale organizate de Ministerul Educaţiei", a declarat Aurelia Cezar, inspector şcolar la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Printre temele proiectele prezentate de elevi menţionăm: energia eoliană - energie nepoluantă, aciditatea solurilor, incursiune în lumea cristalelor, analiza calităţii apei din canalul Dunăre - Marea Neagră, influenţa factorilor climatici asupra solului din rezervaţia naturală Cheile Dobrogei, staţiunea Mamaia - ieri şi azi, Midia - o resursă valoroasă a ecosistemului Mării Negre, poluarea Mării Negre.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii