Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:24 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 3.000 de catolici sarbatoresc Pastele

ro

10 Apr, 2009 03:09 768 Marime text
În această seară, de la ora 18.00, credincioşii catolici vor merge la Basilica Sfântul Anton, din zona peninsulară, pentru a participa la dezvelirea Crucii lui Iisus Hristos.

Mâine, de la ora 19.30, va avea loc ceremonia sfinţirii focului, care va fi urmată de Sfânta Liturghie şi de procesiunea cu Sfântul Sacrament. „Ne adunăm pentru a ne ruga, pentru a ne aminti dragostea pe care Iisus a manifestat-o în seara de dinainte de moartea lui, când a înfiinţat Sfânta Împărtăşanie, Sfânta Preoţie. Apoi ne amintim de dragostea pe care şi-a arătat-o murind pe Cruce pentru noi. Sărutăm această Cruce, iar prin acest sărut îi mulţumim pentru darul mântuirii, adică pentru că ne-a făcut din nou copii ai lui Dumnezeu şi dacă vrem putem intra în Rai, trăind creştineşte viaţa noastră", a spus Monseniorul Ştefan Ghenţa. La Constanţa, peste 3.000 de catolici sărbătoresc, în această duminică, Sfintele Paşti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii