Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:08 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 4000 de turisti sunt asteptati in Costinesti

ro

26 Apr, 2003 00:00 1255 Marime text

Statiunea este pregatita pentru mini-vacanta

Pregatirile pentru mini-vacanta de Paste si pentru 1 Mai in statiunea Costinesti au fost finalizate inca de la inceputul saptamanii. Adrian Vonica, director executiv al BTT Costinesti, a declarat ca, desi vremea a fost nefavorabila si nu a tinut cu autoritatile, in statiune s-au realizat lucrarile premergatoare primirii turistilor. Acesta a mai adaugat ca principala atractie in statiunea tineretului va fi un concert rock cu participare internationala. "Principala atractie va fi un concert de rock ce se va desfasura pe durata a trei zile. Va fi o manifestare cu participare internationala si destul de numeroasa, care sper sa faca deliciul tinerilor ce vin pe litoral", a afirmat Vonica. In alta ordine de idei, spatiile de cazare au fost renovate, unitatile de alimentatie publica se vor deschide in aceasta perioada, la fel ca si discotecile. Conducerea BTT spune ca exista suficiente locuri de cazare pentru toti tinerii care vor veni la Costinesti. De asemenea, va exista din plin divertisment si chiar agrement nautic, deoarece barcile si hidrobicicletele vor fi scoase pe lac. Pana acum, la Costinesti si-au anuntat oficial prezenta aproximativ 800 de turisti. "Circa 700-800 de persoane si-au anuntat prezenta, dar experienta ne-a aratat ca, in perioada asta, Costinestiul este calcat de cel putin 4.000-5.000 de oameni", a precizat Adrian Vonica.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii