Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:22 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 89 de miliarde de lei vor fi distribuiti producatorilor agricoli

ro

11 Jan, 2005 00:00 750 Marime text

Au sosit restantele la subventiile agricole

Cea mai mare suma, respectiv 32,4 miliarde lei, a revenit subventionarii semintei cu care s-au asigurat culturile din anul trecut # Agricultorii care au achizitionat utilaje noi in anul care a trecut vor putea intra in posesia cotei subventionate de stat, de 10,7 miliarde lei

Agricultorii constanteni, beneficiari ai diferitelor forme de subventionare in baza mai multor acte normative vizand acordarea de sprijin financiar producatorilor din domeniul agricol vor putea intra in posesia banilor respectivi chiar in aceasta saptamana. "Ne-au fost trimise peste 89 de miliarde de lei de la minister, banii urmand sa intre in Trezorerie in aceste prime trei zile ale saptamanii, dupa care vor fi distribuiti beneficiarilor din judet", a declarat ieri, Sorin Bulancea, director executiv in cadrul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala din teritoriu. Pe grupe de subventii si ramuri de activitate, fondurile aferente crescatorilor de animale au fost directionate astfel: lapte de vaca - 9,5 miliarde lei, zootehnie - 3,08 miliarde lei, carne porc - 1,6 miliarde lei, tineret bovine - 47 milioane lei, lapte capra - 662 milioane lei, lapte oaie - 3,7 milioane lei, juninci si vitei - 256 milioane lei. Pentru a intra in posesia banilor, producatorul agricol trebuie sa respecte o serie de reguli destul de stricte. Astfel, in cazul in care agricultorul nu-si achita restantele la impozitele si taxele locale, acesta se poate afla in imposibilitatea de a beneficia de subventie. Ajutorul banesc pe produs, desi considerat inca insuficient de cei mai multi dintre producatori, se acorda si el in niste limite stricte. In perioada de iarna, pentru laptele de vaca valoarea subventiei este de 1680 lei pe litru stas predat la procesare, in timp ce pentru laptele de capra valoarea subventiei este de 2800 lei pentru un litru. Cele mai mari sume au fost alocate subventionarii semintei, 32,4 miliarde lei, productie marfa - 31,1 miliarde lei, achizitionarea de utilaje noi - 10,7 miliarde lei si depozitarea graului in silozurile detinute de agentii economici din judet, de 1,9 miliarde lei. Cei care au fost nevoiti sa-si sacrifice animalele din gospodarie din cauza epizotiilor si pentru care statul a alocat un ajutor financiar vor primi integral restul de 727 milioane lei. Nici crescatorii de albine nu au fost uitati, plecand de la bugetul de stat catre acestia cele 325 de milioane de lei restante. Singura subventie pentru care inca nu s-a stabilit o data certa de plecare a banilor de la buget catre producatori este milionul la hectar, pentru lucrarile agricole efectuate in 2004. Cu exceptia acesteia, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale si-a achitat toate datoriile catre agricultori, cel putin la nivelul judetului Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii