Petre „Liderii de sindicat din Primărie şi CJC, executanţii ordinelor lui Mazăre şi Constantinescu"
Petre: „Liderii de sindicat din Primărie şi CJC, executanţii ordinelor lui Mazăre şi Constantinescu"Având în vedere manifestaţiile de stradă ale sindicaliştilor petrecute în ultima perioadă, consilierul judeţean PDL Mihai Petre a făcut unele precizări lămuritoare în ceea ce-i priveşte pe liderii sindicali din Constanţa.
Aţi fost în sediul PDL aproape de fiecare dată când sindicaliştii v-au pichetat. Ce impresie v-au lăsat?
Haideţi să nu generalizam. Nu toţi cei care ne-au pichetat sunt membri de sindicat, pensionari sau funcţionari nemulţumiţi. Sunt convins că majoritatea aşa-zişilor sindicalişti nu au niciun fel de legătură cu mişcarea sindicală. Sigur că au fost şi oameni care resimt în mod real măsurile de austeritate, însă nu cred că au fost mai mulţi decât cei care sunt sindicalişti numai pe hârtie sau au carnet de membru PSD.
Sunt manipulaţi adevăraţii sindicalişti?
Sigur că da. Pentru aceştia îmi pare sincer rău, întrucât, fără să-şi dea seama, devin doar o masă de manevră a intereselor strict politicianiste ale PSD şi nimic mai mult. Chiar dacă supărarea lor este corectă şi demersul sincer, buna lor credinţă este pervertită atât de liderii de sindicat cu carnet de partid sau subjugaţi unor interese economice, cât şi de colegii de proteste despre care nu-şi pot închipui că sunt membri de partid sau că primesc bani frumoşi ca să strige mai tare sau să arunce cu ouă.
Credeţi că unii lideri sindicali au anumite „înţelegeri" cu conducerea instituţiilor ai căror angajaţi îi reprezintă?
Aţi spus bine, unii. De pildă, nu pot să-mi închipui liderii de sindicat din Primăria municipiului Constanţa şi din Consiliul Judeţean altfel decât ca pe nişte păpuşi credincioase, executante ale unor ordine trasate de Radu Mazăre şi de Nicuşor Constantinescu. Mai dramatic este atunci când vedem cu ochiul liber liderii de sindicat care au înţelegeri cu partide politice, cum este domnul Matei Brătianu, deputat PSD.
Cum calificaţi atitudinea deputatului sindicalist Matei Brătianu?
Nesimţire şi atât. Acest dualism, deputat PSD şi portdrapel al mişcării sindicale, are totuşi o explicaţie. Probabil că Brătianu, după ce a fost gratulat drept „şarlă trădătoare" de către şeful său de partid - Mazăre -, trebuie să facă într-un fel ca să-i reintre în graţii. Ce nu înţeleg însă, este cum de îl tolerează sindicaliştii adevăraţi? Singura explicaţie a acestei toleranţe ar putea fi că, în cadrul mişcărilor de protest, sindicaliştii lui Brătianu sunt doar supuşi membri de partid. Despre politizarea mişcărilor sindicale vorbeşte de la sine şi prezenţa lui Lică Neagu în calitate de lider sindical, în realitate un fervent susţinător al PSD, precum şi a unor foşti membri ai PDL, care s-au reprofilat în mişcarea sindicală şi înfierează astăzi cu mânie proletară partidul din care au fost daţi afară tocmai pentru colaboraţionism cu PSD.
De ce ar vrea cineva să devină lider sindical: pentru a apăra interesele angajaţilor sau pentru a strânge avere? Există lideri adevăraţi? Care sunt?
Uitaţi-vă la averile liderilor de sindicat şi vă veţi răspunde singuri. Uitaţi-vă la interesele care gravitează în jurul lor şi veţi înţelege că într-o mare măsură mişcarea sindicală în România nu are niciun fel de legătură cu problemele oamenilor, nenorocirea acestora fiind doar folosită pentru satisfacerea unor interese. Mă tem că mitul lui Jimmy Hoffa îi bântuie pe unii aşa-zişi lideri de sindicat. Mă uit la Vasile Marica, un fel de Jimmy Hoffa când avea pojar, cu cât avânt proletar apără interesele angajaţilor din finanţe, uitând să ne spună de venitul lunar de 10.000 de lei al soţiei sale angajate în Finanţe, venit care a scăzut acum la 3.000 de lei. Probabil, dacă priveşti în spatele multor lideri de sindicat, vei găsi în tot ceea ce fac fie o motivaţie personală, fie una de grup sau chiar una politică.
Unde merg toţi banii contribuţiilor sindicale?
Aceasta este o întrebare pe care membrii adevăraţi de sindicat ar trebui să o adreseze liderilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- cititor 18 Oct, 2010 11:32 Revoltator!!!! Cu poti sa spui cu obraznicie ca oamenii sunt manipulati de Mazare sau Nicusor??? Ai habar cat mai castiga un functionar din Primarie sau CJC??? Rusine!!! Stai imbuibat pe scaun si te uiti superior la oamenii care te tin in spate si muncesc. Cand ies in strada ies ca VREAU EU si nu ca ma trimite cineva. SRPRIZA dragi PDL-isti, dar mai sunt si romani cu CREIER!!!! poate nu va vine sa credeti.