Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:18 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pintilie risipeste banii contribuabililor

ro

14 May, 2004 00:00 973 Marime text

In timp ce Medgidia e scufundata in saracie,

Adesea, banii publici sunt cheltuiti dupa bunul plac si in folosul edililor. Constructii monumentale, uneori fara rost, au rolul de a impresiona electoratul si de a da impresia ca primarul "a facut ceva" - asta ca sa respectam un sablon al ultimilor ani. De multe ori e foarte greu de urmarit legalitatea acestor afaceri in care apar firme-fantoma, costurile sunt supraevaluate, iar cetatenii platesc fara macar sa stie ce. Aceiasi contribuabili scot bani din buzunar si pentru plimbarile edililor prin strainataturi, pentru tot soiul de simpozioane, parteneriate si alte pretexte, in care sunt cheltuite sute de milioane.

Aproape patru miliarde pentru o fantana

Primarul PSD al municipiului Medgidia, Mircea Pintilie, nu face exceptie. Cel mai bun exemplu de lucrare edilitara realizata in scop electoral il reprezinta fantana arteziana care a fost inaugurata cu mare fast in august 2003. La fel ca la spectacolele Zilelor Medgidiei, realizate dupa modelul "Paine si circ", Pintilie a avut grija sa iasa cat mai mult in fata, sa organizeze concerte, sa isi impresioneze alegatorii. Multi locuitori ai municipiului nu inteleg insa rostul acestei constructii: "Daca Medgidia ar fi fost un oras turistic, as fi inteles. Dar asa, ce nevoie au cetatenii Medgidiei de o astfel de fantana, cand in oras sunt probleme mult mai grave, care ar fi putut fi rezolvate cu acesti bani. Nu stiu cat a costat fantana, dar Medgidia e un oras mort, nu sunt locuri de munca si oamenii sunt foarte saraci", e de parere Ionel Militaru. Daca cetateanul respectiv nu stie cat a costat, ii spunem noi: trei miliarde opt sute de milioane de lei. Nu suntem specialisti in constructii, dar suma ni s-a parut nejustificat de mare si am incercat sa comparam costurile fantanii de la Medgidia cu ofertele unei firme specializate. Societatea la care faceam referire a inaintat Primariei Cernavoda o oferta cu patru tipuri de fantana arteziana. Cea mai ieftina costa, fara TVA, 174.781.692, iar cea mai scumpa 392.922.364 lei. Or, pana la aproape patru miliarde e drum lung!

Lucrarea a fost atribuita unui serviciu public care nu exista

Trecand peste acest aspect, Hotararea Consiliului Local prin care s-a decis construirea fantanii ridica mari semne de intrebare in ceea ce priveste chiar legalitatea ei. Unul dintre locuitorii urbei, Dumitru Popa, a solicitat primariei informatii despre "Hotararea Consiliului Local privind aprobarea construirii fantanii arteziene din zona Parc-Centru, documentele privind anuntul public de licitatie, lista participantilor la licitatie, decizia finala privind rezultatul licitatiei si valoarea lucrarii". In raspunsul din 30.03.2004, semnat de primarul Pintilie, solicitantul Popa a primit copia dupa Hotararea Consiliului Local nr.122 din 18.12.2000, in care se decide "Aprobarea executarii lucrarilor de reabilitare a scuarului situat in prelungirea strazii Republicii, intre strada Tudor Vladimirescu si Canalul Dunare - Marea Neagra", in care "Primarul municipiului Medgidia, cu sprijinul serviciilor de specialitate, va asigura executarea lucrarii", precum si informatia ca "lucrarea a fost executata in perioada 2001-2003, in regie proprie, de catre Directia de Gospodarie Comunala Medgidia, serviciu public al Consiliului Local Medgidia, infiintat in conformitate cu art.87 din Legea nr.215/23.04.2001 a administratiei publice locale". Cu alte cuvinte, nu s-a efectuat nici o licitatie, iar lucrarea a fost realizata de Directia de Gospodarie Comunala. Problema e ca aceasta Directie a fost infiintata, asa cum arata si raspunsul semnat de Pintilie, in aprilie 2001, in vreme ce Hotararea Consiliului privind executarea lucrarilor a fost data inainte, in anul 2000. Asadar, decizia executarii lucrarii a fost luata inainte ca executantul sa existe!

In strainatate pe banii locuitorilor Medgidiei

Locuitorii municipiului Medgidia au fost obligati sa "sponsorizeze" si plimbarile in strainatate ale primarului Pintilie si ale altor angajati ai institutiei. Dintr-o adresa trimisa de primarie aflam ca, in perioada 4-14 decembrie 2000, o delegatie a institutiei a facut o vizita in mai multe orase din Statele Unite, in cadrul unor discutii privind modul de realizare si implementare a programelor de dezvoltare locala, surse de finantare a proiectelor de dezvoltare locala, metode pentru atragerea de noi investitii economice si crearea de locuri de munca, etc. Suma cheltuita, 73.047.780 lei. Alti 55.830.313 lei au fost cheltuiti tot intr-o vizita in SUA, in cadrul misiunii economice a judetului Constanta. Oficialii Primariei Medgidia au ajuns chiar si in China, intr-un oras din provincia Henan, pentru dezvoltarea relatiilor de colaborare (?!) economica, sociala si culturala intre cele doua comunitati. Pentru aceasta plimbare, locuitorii orasului au platit 101.509.913 lei. In mod similar, pe o vizita in Turcia s-au platit 95.547.256 lei, iar pentru Danemarca, Suedia si Norvegia 78.522.684 lei. Cireasa de pe tort, sau mai corect in cazul de fata, bomboana de pe coliva, o reprezinta vizita in Franta efectuata in perioada 3-17.05.2003, pentru un acord de principiu in vederea unei infratiri ulterioare intre municipiul Medgidia si localitatea Morlaix din Franta. Inchipuiti-va ca numai pentru un acord de principiu a fost nevoie de o delegatie de opt persoane care s-au plimbat doua saptamani, cheltuind din buzunarele contribuabililor 409.686.453 lei. Ne intrebam care sunt beneficiile acestor plimbari, caci in oras ele nu se vad.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii