PNL Constanta isi deschide sedii de cartier
PNL Constanta isi deschide sedii de cartierAstfel, liberalii constănţeni au ca strategie apropierea de cetăţeni pentru a identifica problemele cu care aceştia se confruntă, astfel încât, împreună, să identifice soluţiile. În acest context, în perioada următoare, membrii Biroului Permanent Municipal interimar al PNL Constanţa vor fi prezenţi în toate zonele municipiului, urmând a fi înfiinţate sedii de partid, în fiecare cartier al Constanţei, care să permită apropierea de cetăţeni şi o comunicare directă cu ei. La ora actuală, organizaţia municipală PNL Constanţa se află în plin proces de organizare, în vederea susţinerii acestui amplu proiect. Surse din filială au confirmat că se are în vedere refacerea structurii de partid la nivel municipal, în sensul stabilirii responsabililor de cartier şi reactivarea membrilor de partid, astfel încât alegerile prezidenţiale din toamnă să nu-i prindă pe liberali pe picior greşit.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp