Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:20 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul Palaz o cunună pe fiica lui Florin Munteanu

ro

19 Aug, 2010 00:00 6594 Marime text
ioana_ccina.jpgIoana, fiica cea mare a lui Florin Munteanu de la Radio Sky, se mărită pe 26 septembrie.

Petrecerea va avea loc la Club Melody din Mamaia iar naşii sunt de rang înalt: prefectul Claudiu Palaz şi soţia sa, Claudia.  Socrul mic spune că viitorul său ginere este turc „de la noi“. „Îl cheamă Cantaragiu. Tatăl lui este comandant de cursă lungă, iar mama economist. Vor avea 500 de invitaţi dintre care două treimi vor fi rude, iar restul vor fi prieteni. Încă nu am făcut o listă sau nu am trimis invitaţii“, a spus omul de radio. Florin Munteanu a mai precizat că deocamdată viitorii însurăţei îşi vor păstra religia, mirele fiind musulman, iar mireasa creştină. „Vom vedea cum va fi când va apărea un micuţ. Dar, până atunci, mai este timp. Deocamdată ne gândim cum vom face cu oficierea căsătoriei la starea civilă, dacă se va face sau nu sâmbăta sau duminica. Recunosc că mi-ar face plăcere ca oficierea să fie făcută de primarul Radu Mazăre sau de prietenul meu, viceprimarul Gabi Stan“, a mai spus socrul mic. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii