Prefectul vrea circuit de Formula 1 la 23 August
Prefectul vrea circuit de Formula 1 la 23 August

Prezent la Neptun la întâlnirea primarilor, agenţilor economici şi
reprezentanţilor serviciilor publice descentralizate cu ministrul Turismului şi
Mediului, Elena Udrea, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a
prezentat trei proiecte pe care intenţionează să le deruleze în sudul
litoralului.
Unul dintre acestea îl constituie înfiinţarea unei rute de cale ferată,
care să ocolească Lacul Techirghiol, să traverseze o zonă de câmp, ulterior să
ajungă la Dulceşti şi Moşneni, unindu-se cu calea ferată „veche", sub podul de
la Neptun: „În acest moment, linia de cale ferată «despică» mai multe staţiuni,
supraaglomerate în timpul sezonului estival. Practic, pe lângă faptul că
întârzie turiştii în trafic, mai ales la Costineşti şi Neptun, această cale
ferată distruge şi faleza. Noua cale ferată ar dezvolta cele două localităţi,
Moşneni şi Dulceşti, şi ar fluidiza traficul de turişti", a arătat prefectul
judeţului.
Un alt proiect iniţiat de Claudiu Palaz vizează înfiinţarea unui drum de promenadă, ce ar începe din intersecţia de la Olimp, ar urma calea ferată, pe malul mării, ulterior ar traversa Costineştiul şi s-ar „opri" în noul sens giratoriu de la Tuzla.
În fine, Claudiu Palaz a declarat că, având sprijinul Ministerului Mediului, ar putea înfiinţa un circuit de Formula 1 în 23 August: „Ungurii au un astfel de circuit şi am auzit că şi bulgarii se pregătesc să facă unul. De ce să nu fim noi înaintea lor?", a concluzionat prefectul de Constanţa.
{mos_ri:Claudiu Palaz}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Gabriel 12 Oct, 2009 04:33 Tovarase Palace ! Uiti ca lumea actuala are alte prioritati precum saracia si bandistismul ,foamea si mortalitatea ??? De unde ai picat mos Roata??