Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:19 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prevenire a abuzului şi violenţei asupra copiilor, la Agigea

ro

22 Nov, 2010 03:07 5219 Marime text
Agigea.jpgÎn instituţiile de învăţământ din comuna Agigea au avut loc vineri manifestări dedicate „Zilei mondiale a prevenţiei abuzului şi violenţei împotriva copiilor". Acţiunile au fost iniţiate de Centrul de zi Agigea, în colaborare cu Şcoala generală cu clasele I-VIII „Ion Borcea" şi cu Grădiniţa „Riţa Gărgăriţa".

De altfel, pe parcursul perioadei 15 - 19 noiembrie - „Săptămâna de educaţie pentru prevenire", au avut loc manifestări dedicate prevenirii abuzului. În acest proiect, iniţiat de psihologul Nicoleta Martin, au fost implicate atât cadrele didactice, cât şi părinţii. Potrivit directorului Şcolii generale Agigea, Doina Buturoagă, proiectul a demarat în urmă cu două săptămâni, iar în acest timp au avut loc şedinţe cu părinţii, care au avut ca scop conştientizarea menţinerii unei strânse legături cu şcoala. Cu aceste ocazii, părinţilor le-au fost distribuite materiale de studiu structurate pe două teme de interes: „Protejarea copiilor împotriva abuzului şi violenţei" şi respectul faţă de copil.

Psihologul Nicoleta Martin a subliniat importanţa unui canal de comunicare deschis între şcoală şi părinţi şi a cunoaşterii drepturilor copilului. „Este o mare onoare că în cadrul Şcolii Agigea şi a grădiniţei s-a luat decizia de a se face ceva împotriva abuzului şi a violenţei asupra copilului", a afirmat psihologul Centrului de zi Agigea. Directorul Şcolii generale Agigea, Doina Buturoagă, a subliniat faptul că aceste acţiuni au fost benefice întrucât „întotdeauna este mai bine să previi decât să vindeci". La evenimentul de vineri a participat şi Ana Grecu, şefa Centrului de plasament „Delfinul", care a subliniat importanţa cunoaşterii simptomelor abuzului, dar şi a legislaţiei în domeniu. În cadrul proiectului s-au aplicat şi chestionare părinţilor, aceştia trebuind să răspundă la întrebări de genul: Cât de mult îmi respect copilul?, Cât de mult mă respectă copilul pe mine?, Cât de mult îmi ştie de frică? etc. Statisticile arată că abuzul este precursorul multora dintre problemele sociale majore din ziua de astăzi şi că 95% dintre abuzatori au fost abuzaţi când erau copii.

Materialul distribuit spre studiu părinţilor şi cadrelor didactice, intitulat „Protejarea copiilor împotriva abuzului", îi aparţine dr. Sherryll Kraizer - autorul Programului Siguranţa Copilului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii