Primarul Ancuţa Belu şi-a propus să-i sprijine pe localnicii afectaţi de furtună
Primarul Ancuţa Belu şi-a propus să-i sprijine pe localnicii afectaţi de furtunăŞi în comuna Mihail Kogălniceanu, ca în întreg judeţul, din cauza condiţiilor meteo deosebite (cod portocaliu, vânt puternic ce a bătut în rafale cu 80 - 100 km/h) din cursul nopţii de duminică, au fost înregistrate mai multe incidente.
Primarul comunei, Ancuţa Belu a fost prezentă încă de la primele ore ale dimineţii în mai multe locaţii pentru a evalua pagubele. Ieri, la ora 11.00, din informaţiile deţinute de Primăria Mihail Kogălniceanu, mai mulţi copaci au fost puşi la pământ de vântul puternic, fapt ce a condus la ruperea unor linii de tensiune. Ca atare, ieri, la ora 11.00, la nivelul comunei existau probleme în ceea ce priveşte curentul electric şi apa. De asemenea, tot din cauza vântului, liniile de telefonie fixă şi mobilă au fost afectate. În urma primei evaluări făcute de primarul Ancuţa Belu, acoperişurile mai multor case au fost avariate. Totodată acoperişurile a trei blocuri au fost distruse în proporţie de 50-70%. În cursul nopţii, în timpul furtunii, în comuna Mihail Kogălniceanu a fost semnalat şi un incendiu care a fost stins în timp util. În ceea ce priveşte numărul autoturismelor avariate, angajaţii primăriei au primit ieri numeroase solicitări din partea locuitorilor. Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu, a anunţat că va încerca, în măsura posibilităţilor, să-i sprijine pe cât mai mulţi dintre locuitorii afectaţi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp