Primarul Mazare in Brazilia, senatorul Mazare in Thailanda (video)
Primarul Mazare in Brazilia, senatorul Mazare in Thailanda (video)
Deşi se zvonea că primarul municipiului Constanţa şi-ar fi schimbat
destinaţia de vacanţă, preferând de această dată Argentina, ieri, Radu Mazăre a
declarat că şi-a petrecut concediul de odihnă tot în Brazilia. „Mi-am petrecut
concediul dându-mă cu zmeul în fiecare zi, între două şi trei ore... Nu mi-am
cumpărat nicio proprietate", a specificat edilul tomitan. Şi pentru că
dansurile latino par a fi una dintre preferinţele primarului Mazăre, acesta a
anunţat că, turiştii ce vor veni la Mamaia în această vară vor avea ocazia, în
lunile iulie şi august, să vadă spectacole ce vor fi susţinute de o şcoală de
samba, câştigătoare a carnavalului din 2008 desfăşurat la Sao Paolo. „La vară,
timp de două luni, vor putea vedea cinci spectacole pe săptămână, susţinute de
45 de persoane - printre care 15 toboşari şi zece dansatoare tinere - din
cadrul acestei şcoli de samba", a adăugat şeful municipalităţii. Potrivit
edilului, pentru fiecare spectacol, Primăria Constanţa va plăti 3.000 de euro,
ceea ce nu i se pare o sumă prea mare având în vedere numărul artiştilor.
Dacă primarul Radu Mazăre a ales tot plaiurile însorite ale Braziliei,
fratele său, senatorul Alexandru Mazăre a preferat ţinuturile asiatice,
petrecându-şi concediul în Thailanda.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp