Profesori inconstienti
Profesori inconstientiCadre didactice, sanctionate pentru ca nu si-au facut controlul medical
Conform normelor in vigoare, periodic, cadrele didactice si elevii sunt verificati pentru a preveni cresterea numarului de cazuri de TBC * Pentru o perioada mai lunga de timp s-a constatat ca a crescut numarul de copii infectati cu TBC * Nu se poate spune ca exista o epidemie de TBC pentru ca numarul cazurilor pe luna este mai mic de trei * Ca urmare a mai multor controale, s-a constatat ca numeroase cadre didactice continua sa predea, desi sunt bolnave, reprezentand un pericol pentru sanatatea elevilor * Ministerul Sanatatii si Familiei a emis un ordin prin care toate cadrele didactice sunt nevoite sa refaca toate aceste examinari, indiferent daca au obtinut sau nu avizul medicului de familie la inceputul anului scolar * Inspectoratul Sanitar de Stat verifica daca profesorii si-au facut controalele medicale obligatorii * Reprezentantii inspectoratului au precizat ca au fost sanctionate mai multe cadre didactice
Una din prioritatile pe care un dascal le are, pe langa aceea de a-l forma pe elev, este de a-l proteja, dar nu numai de persoane straine care intra in scoli, ci si de eventualele boli. Nu inseamna ca profesorul ar trebui sa ia locul medicului, dar macar sa-i ofere elevului climatul adecvat. Astfel, un profesor bolnav reprezinta risc de a-l contamina si pe elev si, de aceea, pentru a se evita aparitia unor astfel de situatii, cadrele didactice efectueaza periodic o serie de controale medicale. Si pentru ca, in urma unor verificari, s-a constatat ca nu toate cadrele didactice considera examinarea medicala ca fiind importanta, s-a trecut la amenzi. Astfel, de voie-de nevoie, profesorii fac aceste controale pentru a putea fi apti sa-si ocupe locul la catedra si pentru a nu reprezentanta un risc pentru sanatatea discipolilor.De la inceputul anului scolar, a crescut numarul de imbolnaviri TBC in randul elevilor, insa nu intr-atat incat sa fie declansata o epidemie. Problema este considerata ca fiind alarmanta numai in cazul in care numarul de imbolnaviri pe luna este mai mare de trei, in acest moment nefiind cazul de a se declara epidemie. Conform normelor in vigoare, periodic, cadrele didactice si elevii sunt verificati pentru a preveni cresterea numarului de cazuri de TBC. Daca in cazul scolarilor, acestia sunt verificati la clasa, in ceea ce priveste cadrele didactice, acestea isi fac controalele medicale la doctorul de familie, de obicei la inceputul anului scolar. Medicul de familie ii elibereaza o adeverinta prin care se face dovada ca profesorii sunt apti pentru a ocupa locul la catedra. Anual, ei au de facut controlul clinic general, RPA si cel psihologic. Cum acest lucru reprezinta pentru multi profesori o corvoada, unii dintre ei ocolesc aceste examinari medicale, cu toate ca risca sa fie amendati in cazul in care se face o verificare. In urma mai multor controale, s-a constatat ca multe cadre didactice continua sa predea, desi sunt bolnave, reprezentand un pericol pentru sanatatea elevilor. Din aceasta cauza, Inspectoratul Sanitar de Stat a recomandat profesorilor sa faca atat controalele medicale obligatorii, cat si pe cele neobligatorii. Mai mult, Ministerul Sanatatii si Familiei a emis un ordin prin care toate cadrele didactice sunt nevoite sa refaca toate aceste examinari, indiferent daca au sau nu avizul medicului de familie. Insa, pentru ca, in mare parte, ordinul este neclar, reprezentantii Inspectoratului Sanitar de Stat Constanta nu au putut, la inceputul acestui an, sa dea amenzi profesorilor care incalca noul ordin.Sanctiuni pentru cadre
Inspectorul scolar general Paloma Petrescu a declarat ca profesorii isi fac anual controlul medical general si RPA, in timp ce pentru cel psihologic examinarea se face la trei ani. "Nu avem suficient spatiu si personal calificat pentru a putea verifica anual aproape 9.000 de cadre didactice. De aceea, am decis ca o parte dintre profesori sa faca intr-un an, si acestia fiind programati pe semestre, dupa care in al doilea an sunt controlati o alta parte a profesorilor", a explicat inspectorul scolar Paloma Petrescu. In ceea ce priveste noul ordin al Ministerului Sanatatii si Familiei, inspectorul scolar se declara impotriva aplicarii lui. "Este dificil sa-i fortam pe toti profesorii sa-si refaca analizele pe care, de fapt, le efectuasera la inceputul anului. I-am incurca foarte mult", a conchis Paloma Petrescu.Insa, in urma sesizarilor venite din partea parintilor, Inspectoratul Sanitar de Stat Constanta a inceput sa verifice daca profesorii si-au facut sau nu controalele medicale obligatorii. Reprezentantii inspectoratului au precizat ca au fost sanctionate mai multe cadre didactice. Astfel, problema a fost partial rezolvata pentru ca profesorii au inteles importanta acestor verificari medicale, daca nu pentru sanatatea elevilor, macar de frica unor eventuale examinari.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp