Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:36 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profiluri noi la scolile particulare

ro

24 Apr, 2003 00:00 1705 Marime text

Mai multe locuri pentru absolventii de gimnaziu

In Constanta au primit autorizatia de incredere pentru noi specializari doua licee, respectiv Liceul International de Informatica si Liceul "Omnia" * In ceea ce priveste invatamantul postliceal, doua unitati particulare au obtinut autorizatia de incredere * Pe langa acestea, desfasoara cursuri alte trei licee particulare si doua postliceale * Pentru a obtine o astfel de autorizatie unitatile scolare trebuie sa indeplineasca o serie de criterii * In acest an au fost cazuri in care CNEAIPP nu a dat autorizatia de incredere pentru noi specializari la un liceu si o postliceala

Comisia Nationala de Evaluare si Acreditare a Invatamantului Particular Preuniversitar (CNEAIPP) a autorizat pentru acest an scolar 66 de unitati de invatamant preuniversitar particular, respectiv 31 de licee si 35 de scoli postliceale din tara. Dintre acestea, 33 au fost nou-infiintate, respectiv 24 de licee si noua scoli postliceale. Celelalte unitati de invatamant erau deja infiintate si si-au dezvoltat noi specializari/calificari profesionale. In Constanta au primit autorizatia de incredere pentru noi specializari doua licee, respectiv Liceul International de Informatica, pentru o clasa de filologie, si Liceul "Omnia", pentru doua clase, una matematica-informatica, iar cealalta de filologie. In ceea ce priveste invatamantul postliceal, doua unitati particulare din Constanta au obtinut autorizatia de incredere, respectiv Grupul Scolar de Arte si Meserii "Spiru Haret", pentru profilul mecanic si pentru o clasa de seral electricieni. Cea de-a doua scoala postliceala este "Santul Theodor", pentru specializarea tehnician pentru controlul calitatii produselor alimentare. Pe langa acestea, desfasoara cursuri alte trei licee particulare si doua postliceale. Autorizatia de incredere pe care o au institutiile particulare reprezinta actul de infiintare a unitatii de invatamant si le acorda acestora dreptul de a inscrie elevi. Pentru a obtine o astfel de autorizatie unitatile scolare trebuie sa indeplineasca o serie de criterii. Acestea se refera la domeniile fundamentale de organizare si functionare a unitatilor scolare, in conformitate cu Legea invatamantului, republicata si modificata, respectiv la personalul didactic, curriculum, calitatea procesului didactic, baza materiala si activitatea financiara. Unitatile particulare sunt evaluate periodic de membrii comisiei judetene care intocmesc un raport si care este inaintat catre CNEAIPP. In functie de constatarile facute de membrii comisiilor judetene si ai celei nationale se decide daca institutia evaluata va primi sau nu autorizatia de incredere. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean, Liliana Timofte, a declarat ca, in acest moment, majoritatea institutiilor particulare constantene se afla in faza obtinerii autorizarilor de incredere. "Pentru a obtine acreditare liceele trebuie sa treaca prin mai multe etape si sa fi absolvit un numar de generatii", a explicat inspectorul. In acest an au fost cazuri in care CNEAIPP nu a dat autorizatia de incredere pentru noi specializari la un liceu si o postliceala. Este vorba despre Grupul Scolar de Arte si Meserii "Spiru Haret", pentru doua clase, una de seral profilul servicii si una zi pentru disciplina tehnica, precum si de Scoala Postliceala si de Maistri "Profesia", pentru profilul electric, specializarea electromecanic aparate de masura si automatizari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii