Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:54 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raia si paduchii umplu scolile

ro

06 May, 2004 00:00 790 Marime text

Bolile mizeriei in mileniul trei

Peste o suta de mii de elevi au fost controlati luna trecuta de scabie si pediculoza * Scopul triajului epidemiologic este acela de a depista si izola precoce, inainte de intrarea in colectivitate, suspectii si bolnavii de boli infectioase * Dupa control, copiii bolnavi au fost indrumati catre medicii de familie, in vederea izolarii si tratarii lor

O echipa de medici din cadrul Directiei de Sanatate Publica Judeteana Constanta s-a deplasat, in perioada 19-24 aprilie, prin toate unitatile de invatamant, unde au efectuat triajul epidemiologic al elevilor. Conform celor declarate de catre directorul adjunct al DSPJ, doctorul Mihaela Dinisov, acest triaj este un examen medical care trebuie neaparat efectuat pentru supravegherea activa a starii de sanatate in colectivitatile de copii si adolescenti. Aceasta a precizat ca scopul triajului este de a depista si izola precoce, inainte de intrarea in colectivitate, suspectii si bolnavii de boli infectioase. Astfel, comparativ cu triajul epidemiologic efectuat in aceeasi perioada a anului scolar 2002-2003, situatia se prezinta astfel: in intervalul cuprins intre 19 si 29 aprilie au fost examinati 100.773 elevi fata de 110.547 elevi in perioada anului 2003 si s-au depistat 898 de cazuri de imbolnaviri fata de 1329 in anul precedent. Tot luna trecuta au fost depistate 367 de cazuri de angina, fata de 393 de cazuri in 2003. Dupa control, copiii bolnavi au fost indrumati catre medicii de familie, in vederea izolarii si tratarii lor. De asemenea, inspectorii Biroului de Igiena a Alimentatiei si Igiena Scolara au reclamat 42 de cazuri de scabie (raie) si 325 de cazuri de pediculoza (paduchi). La zece zile dupa primul examen s-a mai efectuat unul, numai pentru ultimele doua afectiuni situatia fiind acum urmatoarea: scabie- zece cazuri, pediculoza- 93 de cazuri. "Pentru acesti copii s-a recomandat repetarea tratamentului, reintrarea lor in colectivitate fiind permisa numai dupa rezolvarea cazurilor pe baza avizului epidemiologic", a conchis Dinisov.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii