Salvatorul Hercules intra la reparatii
Salvatorul Hercules intra la reparatii
Potrivit anunţului de participare nr. 104480/27.07.2010, Agenţia pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare caută o firmă interesată să se ocupe de repararea remorcherului maritim Hercules în vederea prezentării la inspecţia ANR. Contractul, care ajunge la nu mai puţin de un milion de lei fără TVA, urmează a fi finalizat în termen de 80 de zile calendaristice de la data încheierii contractului. Societăţile interesate îşi pot depune ofertele până pe 6 septembrie, ora 10.30, urmând ca de la ora 11.00, în aceeaşi zi, să aibă loc şedinţa de deschidere a ofertelor.
Ofertanţii trebuie să prezinte o garanţie de bună execuţie, de 5% din preţul contractului, fără TVA şi una de participare de 12.000 de lei. De asemenea, ofertanţii trebuie să-şi garanteze lucrările minim 12 luni de la data recepţiei la data terminării lucrărilor de reparaţii.
Etapa finală va fi licitaţie electronică. Procedura se va desfăşura offline cu etapă finală de licitaţie electronică, care se va ţine într-o singură rundă pe durata a 24 de ore. La procedură vor participa doar operatorii economici care sunt înregistraţi în SEAP.
Ultimul contract de servicii reparaţii diverse la nava R/M Hercules în vederea prezentării la inspecţia ANR a fost predat în 2007 unei firme constănţene - SC Tehnorex International SA - pentru aproximativ 1,6 milioane de lei, fără TVA. Ulterior, contractului iniţial i-au mai fost adăugate două acte adiţionale de suplimentare a sumei destinate reparaţiilor, de 130.000 de lei, fără TVA, respectiv 676.197 de lei, fără TVA. În total, ultimele reparaţii la remorcherul Hercules cu bani veniţi din subvenţii din bugetul statului au ajuns la peste 2,4 milioane de lei.
„Remorcherul este apt de intervenţii“
Aşa cum ne-a declarat directorul ARSVOM, verificările şi reparaţiile de acest gen sunt necesare pentru a se încadra îl cerinţele stabilite de Autoritatea Navală Română. „O dată la cinci ani se fac astfel de reparaţii, cerinţele sunt impuse de ANR. Nu ştiu dacă îmi vor ajunge banii care au fost alocaţi pentru acest proiect. La acest moment remorcherul este apt de intervenţie“, a susţinut şeful ARSVOM.
În România există două astfel de remorchere de 6.000 de cai putere, Grozavu şi Hercules, cel din urmă fiind construit în 1988. Ultima intervenţie a remorcherului care urmează a fi reparat a fost anul trecut, când Hercules a participat la exerciţiul internaţional RoDelta, la care au luat parte mai multe state riverane Mării Negre.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Lavrinenco 11 May, 2013 20:40 De ce nu spune'i unde a fost construit vaporul?