Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:07 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Săraci la capitolul semnelor electorale Candidaţii constănţeni se bat doar în sloganuri (galerie foto)

ro

25 May, 2012 02:18 2437 Marime text
sloganuri_si_insemne.jpgLa nivel naţional au fost înregistrate zeci de semne electorale ale partidelor politice, parlamentare sau neparlamentare, ale alianţelor politice şi electorale, dar şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. Aceste semne vor fi tipărite pe buletinele de vot din circumscripţiile electorale din ţară.

Tot la nivel naţional, inima este cel mai frecvent semn electoral ales de candidaţii la scrutinul din 10 iunie. Pe lângă inimă, aspiranţii la funcţii în administraţia locală şi judeţeană au optat şi pentru cruce, copac, spice, flori, corabie, potcoavă. Altfel spus, semne electorale încărcate de o simbolistică bogată.

Alături de semnele electorale, sloganurile au, însă, fără doar şi poate, un rol aparte în campanie. La Constanţa, candidaţii la alegerile locale nu au pus accentul pe semne, pe simboluri, ci pe sloganuri.

„Votezi USL, votezi pentru tine". Previzibil, pe fond roşu

Primarul municipiului Constanţa, social democratul Radu Mazăre, nu a „ieşit" cu nişte afişe menite să-ţi ia ochii. Pe fond roşu, cu siglele PSD şi PNL-PC, deasupra cărora stă scris USL, pe afişele care îl înfăţişează pe Mazăre scrie sec „Votezi USL, votezi pentru tine". Singurul aspect ieşit din tipare pentru un candidat (nu şi pentru Mazăre) este acela că primarul poartă deja tradiţionala beretă roşie şi uniforma kaki. Lucru destul de ciudat pentru un aspirant neînregimentat în vreun regim dictatorial de genul, să spunem, al Coreei de Nord.

Afişele partenerului său politic, Nicuşor Constantinescu, sunt aproape identice. Deosebirea constă în faptul că preşedintele CJC a vrut ca numele său pe afişe să apară exact aşa cum va fi tipărit pe buletinul de vot, anume Constantinescu Nicuşor Daniel.

„Palaz, primarul de votat"

Fostul prefect al judeţului Constanţa, actual candidat UNPR la Primăria Municipiului Constanţa, Claudiu Palaz, a optat, în această campanie, pentru albastru. Cu excepţia simbolului UNPR, un vultur alb, Palaz nu a ales un semn electoral. Sloganurile sale sunt: „Palaz, primarul de votat" (n. r. - joc de cuvinte: „de votat" şi „devotat") şi „Acum ai cu cine. Palaz primar!".

Violetul, culoarea vedetă

Democrat liberalul Christian Gigi Chiru candidează la mandatul de primar al municipiului Constanţa din partea Alianţei pentru Constanţa (APC), alianţă electorală formată din PDL şi PNŢCD. Niciuna dintre culorile celor două partide nu apare, însă, pe afişele lui Chiru. Acesta a ales, cu luni bune înaintea debutului campaniei electorale, violetul. Chiru are, pe lângă slogan - „Câştigă Chiru, câştigi şi tu!" - şi un semn electoral şi anume clădirea Cazinoului din Constanţa, una dintre emblemele oraşului port. Chiru nu apare, însă, pe toate afişele, fiindcă în oraş au fost lipite şi afişe pe care scrie, pe fond alb - violet, „Alianţa pentru Constanţa. Votează Chiru primar". Nu în ultimul rând, pe aceste din urmă afişe apare şi simbolul unei ştampile: „votat".

Trandafirul portocaliu, dar altfel

Partenerul politic al lui Gigi Chiru, Florin Gheroghe, candidat PDL la şefia Consiliului Judeţean Constanţa, a ales o cale de mijloc în ceea ce priveşte cromatica. Mai exact, Gheorghe n-a abandonat culoarea partidului mamă (n.r. - portocaliu), dar a combinat-o cu verde praz. Afişele sale sunt în verde şi portocaliu, iar cuvântul de identificare al acestui candidat este „Altfel!". Ca şi Constantinescu, candidatul PDL pentru CJC apare pe afişe cu numele din buletinul de vot: Gheorghe Florin. De menţionat este că există, alături de afişele cu Florin Gheorghe, afişe PDL, dar care sunt în totalitate verde praz. Departe, deci, de culoarea iniţială de identificare a partidului.

„Un candidat între noi!"

Silviu Ioan Wagner, candidat independent la un mandat de consilier în Consiliul Local Municipal Constanţa, apare, pe afişe, undeva în zona istorică a urbei, în spatele său creionându-se Peninsula. Sloganul lui Wagner este „Un candidat între noi! Votaţi candidat independent!". Fostul director general al Oil Terminal nu are un semn electoral.

„Votează pentru familia ta!"

Cristina Raluca Dincu, aspirant la mandatul de primar al Constanţei din partea PRM, este singurul candidat pe ale cărui afişe este indicată şi poziţia de pe buletinul de vot: „poziţia 7 pentru primar, poziţia 9 pentru consilier local". Sloganul Cristinei Dincu este „Constanţa, oraşul familiei tale! Votează pentru familia ta!", iar culorile sunt albastru şi galben. Semnul electoral este semnul PRM, anume vulturul suprapus cu o cruce.

„Dăm o şansă copiilor noştri"

Un alt candidat care face apel la instituţia familiei în sloganul său este independentul Marcel Bouroş. Aspirant la mandatul de edil şef al municipiului Constanţa, independentul Marei Bouroş apare într-un cadru natural, proiectat pe un fundal verde. Mai exact, în mijlocul naturii. De altfel, culorile afişelor sale sunt culorile naturii: verde şi maro. Sloganul lui Bouroş este „Votăm cinstea! Dăm o şansă copiilor noştri."

Sufletul şi credinţa

Candidat nu la şefia CJC, ci la un mandat de consilier judeţean, liderul PNŢCD Constanţa, Tudorel Chesoi, apare, pe afişe, pe tradiţionalul fond coloristic al partidului din care face parte: albastru şi galben. „Mereu aproape de voi cu suflet şi credinţă!" este sloganul preşedintelului ţărăniştilor constănţeni, completat şi de „Noi ştim că se poate!".

Cu aceleaşi sloganuri, Chesoi apare şi pe alte afişe, alături de Aurel Bandraburu, candidat, de asemenea, la un mandat de consilier judeţean.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii