Sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci - zi de rugăciune şi post

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a fost instituită în urma a două mari evenimente: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius. Acesta a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, la 14 septembrie 630. Biserica a rânduit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos la 14 septembrie, în amintirea zilei când a fost redescoperită, pe Golgota, de către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Aceştia au găsit nişte cruci şi, neştiind care este Crucea Domnului, au atins, la îndemnul îngerului, crucile de trupul unei femei moarte. Atunci când a fost atinsă cu Sfânta Cruce, femeia a înviat. Crucea a fost înălţată pentru a fi văzută de mulţime şi, de atunci, acest praznic a fost trecut între sărbători. Astăzi, fragmente din lemnul sfânt se află la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria şi Muntele Athos. Cea mai mare bucată este la Mănăstirea Xiropotamou, din Sf. Munte Athos. Dar chiar dacă astăzi ne-au rămas doar fragmente ale Sfintei Cruci, simbolul crucii este neştirbit. Făcându-ne cruce, evocăm patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus.

Tradiţii de Ziua Crucii

Potrivit tradiţiei populare, de Ziua Crucii, pământul „se închide" pentru plante, insecte şi reptile, adică toate gângăniile şi şerpii intră în pământ unde iernează până la Alexii (17 martie). Şerpilor care au muşcat oameni nu li se permite acest adăpost, astfel ei vor putea fi ucişi în această zi pentru a li se şterge păcatul. Nu se taie lemne pentru ca să nu intre şarpe în casă. Este şi ultima zi în care se culeg buruieni de leac pentru că „pământul se usuc",, plantele rămase sunt considerate necurate. În sudul ţării, unde sărbătoarea se numeşte Cârstovul Viilor, se începe culesul viilor şi se bat nucii. La cules se lasă păsărilor ultimul buştean al viei considerat „strugurele lui Dumnezeu". Tot de Ziua Crucii se pomenesc morţii şi se împart alimente şi vase de ceramică.