Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:12 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal pentru postul de director la Şomaj Ce îşi reproşează Mincă şi Murineanu unul altuia

ro

20 Jul, 2011 00:00 3047 Marime text

cap_7.jpgProba scrisă a concursului pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director executiv din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Constanţa, care a avut loc, luni, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a stârnit spiritele celor trei concurenţi: Romulus Mincă, actual director al AJOFM Constanţa, Emilia Murineanu, director adjunct în cadrul instituţiei şi Adiana Rusu, fost director al Casei Judeţene de Pensii.

„Examenul urma să înceapă luni, la ora 10.00, dar a început la ora 12.00, pentru ca au întârziat reprezentanţii prefecturilor. În acest timp, Emilia Murineanu dacă avea subiectele, avea timp să le înveţe, mai ales că un membru al comisiei de examinare, Marian Oprea, îi este cumătru. Mai mult, Emilia Murineanu nu cunoaşte deloc limba engleză, iar un subiect din cele cinci era traducerea unui text din limba engleză în limba română. Eu ştiu sigur că primele două subiecte le-am scris perfect, am făcut şi traducerea. Am scris destul de mult şi la celelalte două subiecte. Am depus contestaţie, pentru că ştiu ce am scris", ne-a povestit Romulus Mincă. Acesta şi Adiana Rusu au depus contestaţii, iar Emilia Murineanu a luat nota 7,20.

AJOFM_-_Emilia_Murineanu_Romulus_Minca.jpg

Pe data de 20 iulie, ora 14.00, va avea cea de a doua probă a concursului - loc interviul. În replică la acuzaţiile aduse, Emilia Murineanu a precizat că nu a cunoscut subiectele. „Nu am ştiut subiectele. M-a ajutat experienţa mea profesională care este un atu. Am fost pusă în situaţii dificile, la care am găsit mereu rezolvări. Examenul a fost foarte greu şi serios şi nu a fost fraudat. Dacă ştiam subiectele, luam nota maximă, nu nota 7,20. Mai mult, nu mi-am luat concediu înainte de examen, ca să învăţ, dar am fost la muncă şi am lucrat la proiecte. În ceea ce priveşte ruda mea din comisia de examinare, vreau să vă spun că niciodată nu m-a favorizat. Spre exemplu, când am fost detaşată la Satu Mare, nu a intervenit deloc", a explicat Emilia Murineanu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii