Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:52 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şeful secţiei de neurochirurgie al SCJU "Avem angiografe, nu avem neuroradiolog"

ro

25 Nov, 2010 00:00 4504 Marime text

neurochirurgie_-_bogdan_davidescu.jpgŞeful secţiei de neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Bogdan Davidescu, a vorbit ieri, în cadrul conferinţei de presă săptămânale organizate de conducerea SCJU, despre relocarea secţiei, în conformitate cu planul de restructurare al spitalului, dar şi despre deficitul de personal medical şi despre tendinţa tot mai accentuată a medicilor de a părăsi ţara.

Odată cu această schimbare, prin mutarea de la etajul 3 la etajul 6 a secţiei, cei 40 de pacienţii internaţi vor avea mai mult spaţiu, condiţiile de lucru vor fi mult mai bune, însă aparatura performantă necesară va rămâne veşnica problemă. Un lucru este însă îmbucurător în ceea ce priveşte această secţie: aici nu se înregistrează un deficit în ceea ce priveşte specialiştii în neurochirurgie.

Şeful secţiei de neurochirurgie din cadrul SCJU spune că în perioada următoare, după ce se vor face aceste schimbări, profesorul academician doctor Alexandru Vlad Ciurea, şeful secţiei Neurochirurgie I în cadrul Spitalului Bagdasar Arseni Bucureşti, va veni de două ori pe lună pentru a-i asista pe cei şase neurochirurgi ai SCJU. "Mortalitatea în acest domeniu este foarte mare, 70 - 80% dintre pacienţii care ajung la noi mor. La acest moment, toţi cei care ajung la noi cu astfel de probleme sunt transportaţi la Bucureşti. Ne-ar trebui o aparatură performantă de care nu dispunem. Spitalul are două angiografe care nu pot fi folosite pentru că nu există un specialist neuroradiolog. De când sunt eu în spital, de mai bine de 20 de ani, nu am făcut niciodată o angiografie cu aparatura nouă, ci tot cu cel vechi, pe care îl foloseam acum 20 de ani", a precizat şeful secţiei de neurochirurgie.

Davidescu a mai vorbit şi despre faptul că investiţia pentru achiziţionarea de aparatură ar ajunge la câteva sute de mii de euro, iar printre cele mai importante echipamente necesare se numără o trusă de chirurgie neurovasculară fără de care nu se poate efectua nicio intervenţie: "Investiţia pentru bolnavii noştri ar fi foarte utilă. În ţară, astfel de intervenţii se mai fac la Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Timişoara şi Iaşi. Investiţia este însă acum doar la nivel de proiect".Până când nu vor fi gata cele patru săli de operaţii de la etajul 6, medicii neurochirurgi vor opera tot la etajul 3, pacienţii urmând a fi transportaţi apoi în saloanele de la etajul 6.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii