Seminarul „SEVESO", la Rompetrol
Seminarul „SEVESO", la Rompetrol

La eveniment au participat reprezentanţi ai
Gărzii de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi ai Inspectoratului
pentru Situaţii de Urgenţă
Rompetrol a găzduit pe 12 august seminarul „SEVESO", având ca obiective principale prezentarea managementului riscului tehnologic, aspectele esenţiale în cultura Safety la Rompetrol şi concepte, metode şi tehnici pentru identificarea dezastrelor.
În plus, în cadrul seminarului au fost prezentate metode de analiză şi evaluare a situaţiilor de urgenţă. Organizatorul evenimentului a fost Ion Alexe, directorul Quality, Health, Safety and Environment (QHSE) Rompetrol Rafinare, împreună cu o suită de experţi ai consorţiului OCON ECORISC-ETEA SICUREZZA - Universitatea Babeş-Bolyai. Printre invitaţi s-au numărat reprezentanţi ai autorităţilor locale: Garda de Mediu Constanţa, Agenţia Protecţia Mediului Constanţa şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea", reprezentanţi ai autorităţilor de la Ploieşti, din cadrul Gărzii de Mediu Ploieşti, precum şi reprezentanţi ai companiilor Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals şi Rompetrol Gas. Seminarul a avut ca teme de dezbatere următoarele subiecte: Directivele Seveso - istoric şi actualitate - Alexandru Ozunu; Rompetrol - promotor al culturii Safety - Ion Alexe; Stadiul actual al implementării Directivelor Seveso în România. Cerinţe şi realizări - Alexandru Ozunu; Analiza şi evaluarea riscului în ciclul de viaţă al unui proiect industrial - Alexandru Ozunu; Analize preliminare de hazard. Importanţa analizelor Hazop în operare - Adrian Turcu; Scenariile posibile/credibile de accident major - Alexandru Vana; Studii de caz; Soft-uri utilizate; Simulări, dispersii, incendii şi explozii - Zoltan Torok; Lecţii învăţate din accidente istorice semnificative - Adrian Turcu; Măsuri de protecţie şi intervenţie pentru eliminarea consecinţelor unui accident - Emil Roman, Pop Dinel; Aspecte generale privind metodologia de lucru pentru stabilirea distanţelor de siguranţă pentru planificarea teritorială - Alexandru Vana.
DCRP
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp