Specialistii continua cercetarile de la Oltina
Specialistii continua cercetarile de la Oltina
20 Jan, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1325
Marime text
Probele de apa recoltate evidentiaza o cantitate crescuta de substanta organica
Pe data de 11 ianuarie, o echipa a Directiei de Sanatate Publica Judeteana s-a deplasat la ferma piscicola Oltina apartinand de SC Aquarom, ca urmare a cresterii mortalitatii pestelui. Potrivit declaratiilor directorului adjunct, Mihaela Dinisov, in perioada mentionata au fost recoltate probe de peste, atat decedat, cat si in agonie, precum si probe de apa din lacul Oltina. In plus, populatia a fost informata asupra riscului imbolnavirii prin consum de peste mort si in proces de descompunere si au fost solicitate primariile din zona limitrofa a lacului Oltina pentru a lua masuri de interzicere a accesului populatiei si inscriptionarea zonei cu "Pescuit interzis". Se pare ca fenomenul de mortalitate piscicola inregistrat in lacul Oltina a fost observat inca din data de 7 ianuarie de catre personalul care exploateaza lacul. In prezent, se apreciaza faptul ca ar putea fi afectata o cantitate de circa cinci tone de peste, din care doua tone au fost deja scoase din apa. Fenomenul este monitorizat in continuare de catre specialistii din cadrul D.A. Dobrogea-Litoral, A.P.M. Constanta, cat si de cei ai Directiei Sanitar-Veterinare si Institutului de Cercetare si Dezvoltare Marina "Grigore Antipa". Directorul DSPJ a mai declarat ca in cursul acestei saptamani s-a luat legatura cu conducerea societatii Aquarom pentru colectarea imediata a pestelui mort in vederea denaturarii. In prima faza, rezultatele analizelor de laborator evidentiaza urmatoarele aspecte: pestele recoltat este impropriu consumului uman din punct de vedere fizico-chimic, iar probele de apa recoltate evidentiaza o cantitate crescuta de substanta organica.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii