Specialiştii în morărit şi panificaţie se întâlnesc la Constanţa
Specialiştii în morărit şi panificaţie se întâlnesc la ConstanţaPe 7 septembrie, începând cu orele 09.00 în Aula Magna a Universităţii Ovidius se va desfăşura cea de-a XXI-a ediţie a simpozionului anual al Asociaţiei Specialiştilor din Morărit şi Panificaţie. Tema simpozionului din acest an este „Produsele făinoase - vector pentru o alimentaţie sănătoasă. Necesitate şi posibilităţi".
Evenimentul este organizat de Asociaţia Specialiştilor din Morărit şi Panificaţie din România, ASMP şi Dobrogea Grup SA, cu sprijinul Patronatului din Industria de Morărit şi Panificaţie Rompan, al Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare a Bioresurselor Alimentare şi a Universităţii Ovidius.
În cadrul simpozionului va fi organizat un concurs de postere, în care vor fi premiate cele mai bune trei contribuţii ştiinţifice dintre cele prezentate. De asemenea, în cadrul simpozionului va fi organizat şi concursul „Produsul de morărit-panificaţie al anului". Cea de XX-a ediţia a Simpozionului îşi propune să aducă în dezbatere noutăţile ştiinţifice şi legislative, precum şi cele mai recente realizări ale industrie produselor făinoase din lume, dar şi din România.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp