Specii noi de pesti prohibitive
Specii noi de pesti prohibitive
08 Apr, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1652
Marime text
In perioada aprilie - iunie, pescuitul este interzis
# Noile masuri de prohibitie impuse de Ministerul Agriculturii si Ministerul Mediului vor reglementa dezvoltarea speciilor de pesti in apele teritoriale * Rapana este noua specie de peste inclusa pe lista speciilor interzise pentru pescuit in lunile urmatoare * Amenzile pentru pescuitul ilegal sunt mai ridicate decat anul trecut
Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale a emis impreuna cu Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor un nou act normativ privind prohibitia pescuitului. Ordinul nr. 178 / 2005 reglementeaza activitatea privind fondul piscicol, pescuitul si acvacultura si urmeaza sa fie publicat, in curand, si in Monitorul Oficial. Acesta impune noi masuri de prohibitie pentru pescuitul in scop comercial si sportiv sau recreativ, atat pentru Dunare, canalele si lacurile de pe teritoriul judetului, cat si pentru Marea Neagra. Astfel, perioada de prohibitie impusa pentru toate speciile de pesti, crustacee, moluste si alte vietuitoare acvatice, in apele colinare, de ses si Delta Dunarii, este de 60 zile, intre 11 aprilie si 9 iunie. In Complexul Razim - Sinoe, lacurile litorale si zona cuprinsa intre Marea Neagra si stavilarele Periboina si Edighiol, perioada de prohibitie a inceput deja de pe data de 1 aprilie si va dura pana pe 30 iunie inclusiv. Pescuitul va fi de asemenea interzis, intre 11 aprilie si 9 iunie, in zona inundabila dig-albie minora a Dunarii si a raurilor. Ordinul interzice pescuitul mai multor specii de pesti, in functie de zona, astfel ca in ceea ce priveste Constanta, este interzisa pescuirea urmatoarelor specii: vaduvita, mihalt, sip si viza, in perioada 11 aprilie 2005 - 9 aprilie 2006. Zona cuprinsa intre kilometrul 169 (Braila) si Barajul Portile de Fier II, este declarata zona de protectie a sturionilor in perioada 24 aprilie - 2 iunie, in anii 2005 si 2006. In activitatea de pescuit in scop comercial, specifica Marii Negre, se interzice folosirea anumitor unelte, si anume, a traulului in zona marina sub curbele de adancime de 20 de metri, a uneltelor de tip draga si a traulului de fund. Desi interdictia exista de mai multi ani, aceste unelte sunt des folosite de catre navele de pescuit, pentru ca este mai greu de controlat si de dovedit. In Marea Neagra teritoriala este interzisa pescuirea rechinului si a calcanului pe o perioada de 60 de zile, intre 11 aprilie si 9 iunie, inclusiv. Ca o noutate a acestui an, in marea teritoriala se interzice recoltarea rapanei pe o durata de 60 de zile, in perioada cuprinsa intre 1 iulie si 29 august, inclusiv a midiei fixate pe stanci si diguri, pe o durata de 90 de zile, in perioada 1 martie si 29 mai inclusiv, in anii 2005 si respectiv, 2006. In Rezervatia Stiintifica Marina Vama Veche - 2 Mai, ordinul emis de cele doua ministere interzice recoltarea resurselor acvatice in tot timpul anului. Prevederile prezentului ordin nu se aplica in amenajarile piscicole, cu exceptia celor aflate in Delta Dunarii, ci doar in mediul natural. Pentru cei care vor incalca masurile privind prohibitia, impuse prin Ordinul nr. 178/2005, Inspectia Piscicola - Filiala Marea Neagra va aplica amenzi contraventionale pentru pescuitul sportiv, cuprinse intre 2,5 si 3,5 milioane de lei, iar pentru pescuitul comercial, amenzi penale intre 300 si 800 de milioane de lei.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii