Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:18 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalul de copii, un vis?

ro

07 Oct, 2010 00:00 1640 Marime text

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa are planuri măreţe. Ar vrea să construiască la Constanţa un spital pentru copii, aproape o himeră, dacă ne gândim că nici măcar acesta nu este integral reabilitat.

Purtătorul de cuvânt al SCJU, Florian Stoian, a prezentat o parte din strategia pe care o are spitalul în privinţa unităţii medicale pentru copii. „Este visul Constanţei să aibă un spital numai pentru copii, iar cine va reuşi să-l facă va intra în istoria oraşului. Problema noastră este că nu avem medici supraspecializaţi în domenii pediatrice precum  cardiologia, neurologia. Este inadmisibil aşa ceva pentru un oraş care se respectă“, a precizat Florian Stoian. Purtătorul de cuvânt are şi o rezolvare pentru pregătirea medicii constănţeni. „Singura posibilitate pentru ca acest spital pentru copii să vină în întâmpinarea nevoilor medicilor este ca să se găsească o modalitate prin care să se asigure cazarea celor care doresc să facă o specializare în Cluj, Timişoara sau Târgu Mureş, cu condiţia ca după terminarea pregătirii să profeseze şapte ani în Constanţa. Din nefericire, toţi medicii rezidenţi pe care îi avem acum vor să plece în străinătate să lucreze“,  a conchis Florian Stoian.   

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii