Stavrositu „Banias incearca sa destabilizeze partidul“
Stavrositu: „Banias incearca sa destabilizeze partidul“
20 Jul, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
2213
Marime text
Maria Stavrositu rămâne preşedinte al organizaţiei municipale PDL până la pronunţarea CCJ, chiar dacă unele persoane din PDL Constanţa o văd deja detronată.
Biroul Permanent Naţional (BPN) PDL a luat o decizie în privinţa contestaţiei depuse de preşedintele PDL Constanţa, Mircea Banias, care nu recunoaşte rezultatul alegerilor municipale Constanţa, acestea fiind câştigate de Maria Stavrositu. Chiar dacă unele voci PDL-iste susţineau că deputata Stavrositu nu mai este la conducerea municipiului, adevărul este altul. „În şedinţa de ieri a BPN s-au analizat documentele şi statutul partidului şi s-a ajuns la concluzia că pronunţarea unei decizii îi aparţine Consiliului de Coordonare Judeţean (CCJ) Constanţa, exact aşa cum am solicitat şi eu. Mircea Banias a încercat să ducă această contestaţie cât mai departe de Constanţa, unde sunt oameni mai puţin avizaţi în problemele acestui judeţ. Până la pronunţarea CCJ sunt preşedinte al municipiului Constanţa“, a spus Maria Stavrositu. Acelaşi lucru este confirmat şi de către Laurenţiu Mironescu. „Contestaţia aceasta, aparţinând unei părţi a Biroului Permanent Local (BPL) şi a Biroului Permanent Judeţean (BPJ), a fost depusă la BPN scurtcircuitând lanţul statutar, iar BPN a spus că nu este de competenţa lui, aşa cum este şi normal. Stavrositu este în continuare preşedinte al PDL municipiu“, a susţinut Laurenţiu Mironescu. În ceea ce priveşte propunerile de excludere din partid ale lui Laureţiu Mironescu şi Florian Constantin, atât de dorite de către Mircea Banias, acestea nu au existat niciodată pe agenda BPN. „Excluderile sunt doar nişte ameninţări aruncare de Banias ca sperietoare pentru toţi cei care i se împotrivesc. Vrea doar să destabilizeze partidul“, a mai adăugat Maria Stavrositu. Unul dintre cei împricinaţi nu a crezut niciodată în ameninţarea cu excluderea din partid. „Nu există niciun fel de propunere de excludere. Sunt doar avioanele lui Banias“, a precizat Laurenţiu Mironescu.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Luiza 20 Jul, 2010 10:46 Acest Banias chiar nu intelege ca a pierdut? Si ca face de ras PDL Constanta? Oare cei de la centru, de ce nu-l trag de urechi putin?