Trei târguri marca CCINA, la început de sezon (galerie foto)
Trei târguri marca CCINA, la început de sezon (galerie foto)Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa organizează în această săptămână trei expoziţii cu tematică legată de începerea sezonului estival şi a activităţii turistice.
Astăzi începe Salonul de dotări hoteliere şi alimentaţie publică, eveniment ce se va încheia pe 28 aprilie. Expoziţia, ajunsă la cea de-a zecea ediţie, este găzduită de Pavilionul Expoziţional pe 1.000 mp. „Sunt prezenţi 34 de expozanţi importanţi pentru industria ospitalităţii. Comparativ cu ediţia de anul trecut, numărul expozanţilor a rămas neschimbat, la fel ca şi suprafaţa de expunere, ceea ce reprezintă un factor încurajator, dată fiind actuala conjunctură economică", a declarat Mihai Daraban, preşedintele CCINA. În cadrul evenimentului va avea loc, mâine, de la ora 11.30, simpozionul „2012 - Turismul pe litoralul românesc în contextul pieţei turistice europene".
Cea de-a doua manifestare organizată de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa se inaugurează mâine. Este vorba despre Wine Fest, ajuns la cea de-a doua ediţie. Cele 23 de firme care vor înmiresma atmosfera cu licorile minunate pe care le vor prezenta au la dispoziţie 400 mp din Pavilionul Expoziţional. Vor fi organizate degustări de vinuri, mai ales că Wine Fest este organizat în colaborare cu Asociaţia Somelierilor din România, membru al Asociaţiei Internaţionale a Somelierilor. Puteţi gusta din cele mai vestite soiuri de vinuri româneşti şi internaţionale în perioada 25 - 27 aprilie, între orele 10.00 şi 18.00, dar şi pe 28 aprilie, între 10.00 şi 15.00. Cea din urmă manifestare, Târgul de mobilă şi design interior, se va inaugura pe 26 aprilie, la Centrul de Afaceri Eurolitoral (fostul Bingo Europa). Pentru organizarea evenimentului, în ajutorul CCINA a sărit Asociaţia Clubul Român de Mobilă. Preşedintele acesteia, Iuliu Moldoveanu, a precizat că expoziţia este binevenită în contextul crizei care a afectat şi industria mobilei. „Vom prezenta şi mobilă potrivită pentru industria turistică. Nu veţi auzi de la mine cuvântul ieftin. Vom aduce produse de calitate, care îndeplinesc standardele tehnice. Sunt preţuri normale", a mai spus Iuliu Moldoveanu. Târgul de mobilă şi design interior va avea următorul program: 23 - 27 aprilie, între orele 10.00 şi 18.00, 28 aprilie - între orele 10.00 şi 16.00. „Vor participa 21 de expozanţi din întreaga ţară, pe o suprafaţă de 1.800 mp", a mai adăugat şi Ion Dănuţ Jugănaru, directorul CCINA.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp