Triumful nesimţirii administraţiei locale Cazinoul, loc de dormit al boschetarilor Constanţei (galerie foto)

Clădirea monument de pe faleza oraşului s-a transformat în adăpost pentru oamenii străzii.  Năpădit de buruieni şi fisuri, edificiul - cunoscut altădată ca o emblemă a Constanţei - este fotografiat aproape zilnic de străini în această stare deplorabilă

Nu trebuie să fii constănţean ca să îţi pese de degradarea continuă a Cazinoului Constanţa şi nici vreun primar sau şef de Consiliu Judeţean. E de ajuns să fii un simplu trecător pe faleza Constanţei, sensibil la lucrurile frumoase şi încărcate de istorie.

Relatam vineri că un autoturism a distrus încă o parte din faleza şubrezită de eroziune a Cazinoului Constanţa. Zona, atât de fericit situată între Constanţa veche şi mare, ţipă de tristeţe. Cazinoul - clădire emblematică a Constanţei şi motiv de mândrie în secolul ce a trecut - a ajuns acum doar un simbol al nepăsării administraţiei publice locale, a lipsei de interes şi, până la urmă, a lipsei de omenie. Imobilul a fost concesionat în urmă cu trei ani, pe o perioadă de 49 de ani, companiei israeliene QueenCo Leisure Internaţional LTD, care a promis că-l va readuce la viaţă. Sub motivaţia crizei economice, concesionarul nu a efectuat nicio îmbunătăţire vizibilă la Cazino. Aşa se face că astăzi, monumentul a ajuns un triumf al paraginii şi al dezinteresului. A fost dureros să constat că impozanta clădire serveşte drept adăpost pentru boschetari.

Comuniunea boschetar-Cazino

Vinerea trecută, pe la ora 11.00, un om al străzii s-a ridicat din aşternutul improvizat la exterior într-una din aripile mai adăpostite al edificiului şi, cu ochii lipiţi de somn, a pornit într-o scurtă plimbare de înviorare pe faleza pe care se plimba şi un grup de turişti străini. Vizitatorii au rămas miraţi când vagabondul s-a ridicat din ţol sub ochii lor, şi-a luat sticla cu băutură sub braţ şi o altă pungă în cealaltă mână, şi a pornit-o cu mersul legănat de aburii alcoolului, la plimbare pe faleză. La generală am aflat cum codrul este frate cu românul, şi cum, pădurea adăpostind mii şi mii de ostaşi români devenea la rândul ei un personaj mitic, desigur, de partea armatei române, totul în sprijinul ideii de comuniune între om şi natură. Iată cum şi cazinoul nostru a devenit frate cu cerşetorii, tot printr-o comuniune la a cărei pervertiri au contribuit cei care conduc oraşul şi judeţul, nu neapărat printr-o acţiune, ci prin tăcere, nepăsare, lipsă de reacţie.

Mazăre - un primar interesat de locuri civilizate

E de înţeles ca un astfel de edificiu să nu mai beneficieze de atenţie, atâta timp cât cei care conduc oraşul, în frunte cu primarul Radu Mazăre, sunt mult mai interesaţi de excursiile în străinătate, acolo unde tot este curat şi frumos întreţinut, prin grija autorităţilor locale, şi unde sentimentul de vinovăţie dispare brusc odată cu urcarea în avion. Constanţa, oraşul din România de pe malul Mării Negre, rămâne mult în spate, la propriu şi la figurat.

Mi-a venit să intru în pământ de ruşine în momentul în care turiştii străini au început să fotografieze clădirea. Am înţeles totul şi mai clar în momentul în care am văzut că nu se fotografiau cu clădirea Cazinoului. Păreau că luau cadre. M-am gândit cum acei oameni or să se ducă şi o să povestească în ţara lor, şi pe bună dreptate, despre ce nevrednici suntem de astfel de comori pe care nu suntem în stare să le preţuim. Dintr-o emblemă a Constanţei, Cazinoul s-a transformat în ultimii ani într-un pol al ruşinii, un triumf al unora dintre cele mai mari defecte ale noastre, ale românilor: lenea, nepăsarea, superficialitatea.

Paragină, uitare, abandon

Pereţi coşcoviţi până la zid, geamuri sparte, ferestre acoperite cu placaje de la o mobilă dezafectată, pânze de păienjeni înnegrite de praf, tavane prăbuşite, uşi putrede şi mizerabile, sunt doar câteva dintre elementele care umbresc arhitectura maiestuoasă a Cazinoului abandonat. Crăpăturile din ziduri se adâncesc pe zi ce trece, marmura de pe scările de la intrare, care altădată găzduia terasa unui restaurant renumit, a luat-o şi ea la vale, s-a desprins şi a făcut loc unor buruieni şi unor gunoaie. Buruienile au crescut armonios şi pe frontispiciul clădirii, pe la scurgerile apei de ploaie. În plus, la lumina zilei se pot observa urme, probabil de urină, care şiroiesc pe acest mozaic. Îndemnaţi pesemne de aspectul de casă părăsită, unii trecători nu au stat pe gânduri şi s-au dus să se uşureze în spatele coloanelor ce străjuiesc intrarea. Într-un colţ, acoperite cu nişte şerveţele murdare, stau adunate nişte resturi de mâncare, strânse probabil de oamenii străzii. Corpurile de iluminat par şi ele împovărate de vreme. Lămpile murdare au fost trase în jos de gravitaţie. Unele s-au desprins de tot şi probabil s-au spart, iar altele atârnă sinistru, abia ţinându-se de structura metalică. Nu lipsesc inscripţiile rupestre însoţite de inimi săgetate, care întregesc panorama dezolantă. Enumăr aici câteva: „Love you Andreea", „Te ador", „Totojel te iubesc", „Lolita was here". Pe alocuri, tencuiala clădirii s-a prăbuşit lăsând la vedere cărămida. Ca să dea de înţeles că edificiul aparţine cuiva, contrar impresiei generale probabil, proprietarii au găsit de cuviinţă să scrijelească agramat pe un carton cu creionul: „Nu se vizitează. Proprietate privată. Renovare". Un alt panou îţi interzice trecerea spre terasa din spatele Cazinoului.